Al doisprezecelea text din concurs. Era atât de simplu…

Era atât de simplu...De copil, citeam. Si totul era minunat, pana cand se trezea careva, mai destept ca mine, sa ma intrebe: ce-ai inteles din cutare carte?

Ei, in momentul ala ma uitam la respectivul ca o tampa si incepeam sa ma intreb si eu…chiar asa…ce-am inteles? Si-mi dadeam seama, nu numai ca n-am inteles nimic, ba chiar se facea un gol in mintea mea, brusc disparea tot, de parca citisem o carte cu pagini albe…

De ce toti se simteau datori sa-mi puna aceeasi vesnica intrebare, ei, asta n-am priceput-o niciodata. De ce, doar eu eram aia care nu putea lega nici macar doua cuvinte despre cartea abia inchisa,,,ei nici asta nu-mi explicam.
Eram in scoala generala si cumva m-am apucat sa citesc o carte care atunci nu-mi spunea nimic. Winnetou. In biblioteca, de acelasi autor, Old surehand. Continuă lectura

Reclame

Al unsprezecelea text din concurs. Semn de carte

PerseideO ploaie de stele deasupra-mi. Noapte a perseidelor. Ptolomeu și Aristotel credeau că, atunci când stelele cad, zeii își arată bunăvoința pământenilor. Scrie-ți dorința pe o stea ce alunecă din cer și ea îți va fi împlinită, murmură Dora pentru sine. Sorbi o gură de wiskey, își ridică privirea spre cer și cu degetele de la mâna dreaptă schiță traiectoria unui astru ce străbătea infinitul în căutarea unei dorințe.

– Totul se termină, lumile se succed, secundele se omoară una pe cealaltă, viețile noastre au termene de expirare, stelele ard, iar iubirile, ei bine…, iubirile se dizolvă in plictiseală ori în alte iubiri. Ne rămân dorințele, mereu vii, pulsând în ele tot ceea ce ne lipsește, dar numai dacă nu le lipim de bietele căzătoare cu soarta pecetluită deja, mai rosti ea, cu privirea pierdută într-un val ce se risipise pe malul mării. Continuă lectura

Al zecelea text din concurs. T.o.D.

T.O.D.Am gust de sticlă în gură. Iar Litera asta H mă agresează. Îmi izbește retina violent. Culcă la pământ conuri și bastonașe precum o furtună solară violentă și cu nume de frumusețe exotică. Ca atunci când îți intră soarele-n ochi. Cu un buldozer. Cred că tocmai am avut o revelație: Beyoncé. Cum ar fi să fii prins într-o furtună pe care o cheamă Beyoncé. Cretinii ăia de americani dau nume de femei furtunilor. Să cadă copaci în jurul tău, să zboare Range Roveruri mari și grele cât un camion pe deasupra ta și tu să vezi doar sâni si coapse dezvelite provocator prin crăpăturile hainelor. Să ți se scoale numai la gândul că o cheamă Beyoncé. Tre’ să fii puțin tâmpit să ți se întâmple așa ceva. Sau obsedat sexual. N-are niciun sens. Continuă lectura

Al nouălea text din concurs. Spovedanie

Spovedanie„Al meu, al meu, al meu. Era blestemul şi puterea oamenilor – ceea ce vedeau şi îndrăgeau trebuiau să posede. Nu puteau să împartă cu alţi oameni decât dacă îi percepeau şi pe aceştia ca fiind întrucâtva ai lor. Ceea ce avem noi este al nostru. Ceea ce aveţi voi ar trebui de asemenea să fie al nostru. De fapt, voi nu aveţi nimic dacă noi nu vrem. Pentru că voi nu sunteţi nimic. Noi suntem adevăraţii oameni, voi doar vă prefaceţi că sunteţi oameni doar ca să ne luaţi ceea ce Dumnezeu a dorit să avem noi.”” – Orson Scott Card – Umbra Uriasului

Nu sunt priceput la cuvinte. De cele mai multe ori sunt franc, spun ce imi trece prin cap, chiar daca imi dau seama imediat ca unele vorbe o sa le regret. Iar unele nici nu mai am cum sa le intorc. Prin scris ma exprim mai bine, desi ideile mele sunt compuse din linii drepte. Din punctul A ajung in punctul B. Atat. Nu fac nici o curba, nu ma opresc nicaieri. Multi ar spune ca daca sunt sagetator, calea mea in viata e ca zborul sagetii, drept, pana ajunge la tinta. Poate ca sunt nerabdator sa ajung mai repede la rezultat, desi multi filozofi spun ca mai important e drumul, decat tinta. Sunt de acord cu ei, desi, eu poate vreau sa ajung la capat cat mai repede, ca sa ma apuc de alt drum. Continuă lectura

Al optulea text din concurs. Prietenii îmi spun Charlotte

Prietenii îmi spun CharlotteNu pot pretinde că sunt ceea ce încerc să fiu. Fie că nu am ajuns încă acolo, fie că m-am rătăcit pe drum, ceea ce am devenit este rezultatul încercărilor mele, nereușite, de a fi ceva. Pe de altă parte, faptul că am ajuns până aici îmi arată, să admitem de dragul discuției, că UNDEVA am plecat. Și de 30 de ani mă străduiesc să identific undeva-ul ăsta al meu. Și toate bornele alea roșii de pe marginea drumului, și toate reperele la care am apelat la un moment dat, și toate apusurile alea pe care le-am numărat nu au făcut altceva decât să-mi întărească aceeași convingere cu care am plecat la drum: faptul că exist. Continuă lectura

Al șaptelea text din concurs. Ingerii nu stiu sa-noate

Ingerii nu stiu sa-noateAugust 1982 – Bratul Sf.Gheorghe

Trec in fiecare zi cu bicicleta prin fata casei lui .Acelasi urias cu barba , ma priveste cu ochii lui mari , in care se oglindeste cerul , un albastru peste care mai trece un nor din mahoarca care pufaie , lipita de un colt de buza .Trag o sonerie sa-l salut , imi raspunde c-un zambet ce ridica tigarea , preocupat sa desfaca navodul de pe genuchi .
O intreb pe Evghenia , femeia de servici a scolii , cine este singuraticul . Aflu ca –l cheama Serafim , varsta nu o stie nimeni exact . E singur de cand s-a intors din marele razboi. A avut o iubire , pe Marusia , a rapit-o apa cand era pe front . Nu a gasit-o nimeni.
Vecinii spun ca l-au vazut in fiecare noapte de Sf.Maria , cum aduna toate florile din curte si le arunca in Dunare . Talienele de pe mare la varsarea fluviului , sunt pline de flori agatate printre pesti . Continuă lectura

Jedi în cartierul meu select

Jedi in cartierul meu select(textul îi aparține lui Unchiu Altanar)

Facerea lumii a fost hotărâtă prin Cuvânt, că la început el a fost. Dar, ca să fie pus în evidență, mai trebuia ceva: așa a apărut Tăcerea. Ramificat spectaculos, cuvântul a tot reapărut, ba în tandem prietenos cu tăcerea, ba la o trântă dreaptă, la rupere, ca o descărcare electrică din atmosferă. De multe ori, fulgerul a ajuns să se descarce exploziv în pământ, într-o casă, pom, sau chiar în capul unui om. Alteori s-a risipit în aer. A stralucit o fracțiune de timp apoi s-a stins.
Dintre toate acestea, doar omul a ajuns să-i cunoască puterea și s-o folosească în interesul personal. Așa a evoluat. Prin cuvânt. Cu el a decriptat gesturi și semnificații. Și-a creat propriul Univers și s-a cățărat în vârf, hotărât să fie stăpân. Dar, omul, așa cum a evoluat prin cuvânt, tot prin el va dispărea, reflecta introspectiv un unchiaș, membru al unui club select, OAE (One Academy Ear). Se ciucise lângă un foc de tabără și scuipa în jar din când în când. Un tăciune mai izolat primi un scuipat mai consistent, sfârâi înciudat, apoi își transferă termodinamic sufletul în răceala nopții.

Continuă lectura