Concurs: Amintiri din copilarie 14

Amintiri din copilăria încă prezentăAmintiri din copilăria încă prezentă

Întrebări jucăușe pentru recuperarea amintirilor:

Cum e viața?

Cum te descurci cu ea?

Cum aplici îmbunătățirea detaliului pentru ansamblul tău?

Viața copilăriei a luat naștere în felul următor.

În faza incipientă a copilăriei, viața a fost o anormalitate. La vârsta de 3 ani m-am văzut obligată să port aparat auditiv, ceea ce a fost înfricoșător pentru că nu mai auzisem nimic până atunci. Copilul neștiutor zice “obligat”. Deodată auzeam toate sunetele din lume, un zgomot deranjant. Următorul pas a fost să învăț să vorbesc, luând lecții de logopedie care m-au ajutat foarte mult, deși dicția mea este un pic ciudată pentru ceilalți. Continuă lectura

Concurs: Amintiri din copilarie 13

Fata rebelaSa nu fiu niciodata ce e ea

De cand sunt mici copiii, in general, se ataseaza de mirosul mamei si al tatalui, iar atunci cand sunt nelinistiti si simt acel miros, atingeri, aud vocea lor, se linistesc. Amintiri de atunci nu am, dar am de cand am fost ceva mai maricica si niciuna nu implica apropierea de mama. Sunt eu, e ea de vina, nu stiu, dar am o vaga banuiala.

O poveste amuzanta pentru familia mea, aia pe care o spun la diverse mese, este cea cand, dupa lungi convingeri de a dormi cu ea, m-am dus langa bunicul meu si i-am spus “Mama (pentru ca bunicului ii spuneam asa), am adormit-o, fa-mi loc langa tine”. Lor li se pare amuzant, dar natura actiunii e una destul de dark, iar ce s-a cladit incetul cu incetul peste e…. Continuă lectura

Concurs: Amintiri din copilarie 12

Amintiri din copilaria meaAmintiri din copilăria mea

Trebuie să vă spun dintr-un început că am fost copilul problemă al familiei. Probabil că trebuia să mă nasc băiat. Dar ciudate fiind căile Domnului, am ieșit fată. Obișnuiam să mă cert și să mă bat cu toți copiii din cartier și de la școală. Făcusem un soi de pasiune din asta mai ales că îmi doream să fiu un bun luptător ca personajele pe care le interpretam jucând jocurile video : Mortal Kombat. Mama, biata femeie m-a crescut singură. Nici până în ziua de azi nu știu cum a reușit performanța asta. Și uite așa eu am umblat din bonă-n bonă foarte multă vreme. Una din bone, o femeie trecută de cincizeci de ani era o femeie tare aprigă. Mi se făcea frică doar când se uita la mine. Într-o dimineață am vărsat laptele pe masă. Nu ați vrea să știți ce scandal a pornit duduia: din nesimțită nu mă scotea, ca în ultima instanță să-mi tragă și vreo două perechi de palme, că deh : bătaia e ruptă din Rai! Trecem peste faptul că a doua zi a dat-o mama cu capul de pereți, irelevant. Continuă lectura

Concurs: Amintiri din copilarie 11

Tara, tara, vrem ostasiDespre cum am fost Dincolo si m-am intors doar jucand “Tara, tara, vrem ostasi”

Era o zi superba de toamna. De cand am inceput sa am ganduri constiente am iubit toamna cu acel covor superb de frunze fosnitoare in tonuri de galben si ruginiu. Ma plimbam cu bunica prin parcul Libertatii (da, pentru mine va fi intotdeauna Libertatii si nu Carol) si imi trasaiam ore intregi picioarele ca sa aud acel fosnet linistitor. Imi opream fosnetul abia cand faceam un morman destul de mare cat sa fie un castel pe care il lasam intact sa apere cararea de cotropitori si o luam de la capat. Dar destul despre toamna.

Cum ziceam, era o zi superba de toamna, soarele inca dadea o lumina blanda ca un halou de inger din picturi si fiecare raza care atingea era ca o mangaiere de mama. M-am imbracat rapid cu uniforma, am alergat in cerc prin toata casa sa-mi caut cravata (mereu o rataceam pe undeva si pe cele calcate din sifonier mi-era mila sa le iau) si am fugit spre scoala in strigatele disperate ale bunicii “ti-ai uitat pachetul!!!” Scoala se afla la 10 minute de casa pentru picioarele mele scurte de atunci. Continuă lectura

Concurs: Amintiri din copilarie 10

Cu cravata si gagicaCu cravata si gagica

Mereu am fost un copil aparte. Nu unul precoce, nu excelam prin nimic. Poate prin fantezie, poate prin vis și visare cu ochii larg deschiși. Am început să citesc devreme, poate prea devreme, astfel încât literatura a luat de multe ori fața experienței mele de viață. Știam multe, mai multe decât mulți copii de vârsta mea, desigur la un nivel teoretic, însă nici asta nu conta. Pentru că aceeași imaginație mă ajuta să transpun cumva ceea ce credeam că știu în ceea ce credeam că puteam face.

Eram în clasa a doua, așteptam să devin pionier al Patriei. Și am primit nu numai un titlu ci și un sentiment nou nouț, curat, simplu: o dragoste. Prima dragoste. Dar să vă povestesc, dacă   n-ați adormit până acum. Continuă lectura