Ritualul nuntii la romani si la straini – Lia Stoica

Masina-femeieMi-am luat de curând o maşină la mâna a doua. Am văzut anunţul, l-am sunat pe om, ne-am întâlnit, am probat maşina şi am bătut palma. Mă gândeam cu groază la hârţogăraia şi drumurile de bătut pentru a pune maşina pe numele meu. Când colo, omul mi-a arătat cartea de identificare a maşinii, mi-a zis că o trimite la Taxe şi impozite/evidenţa populaţiei cu o scrisoare cum că mi-a dat mie maşina şi eu o să primesc acasă cartea de identitate pe numele meu. Adică niciun drum. Nicio taxă. Nicio coadă. Şi aşa s-a şi întâmplat, câteva zile mai târziu. Rapid, fără luptă şi sentimente zbătute, eram căsătorite: om şi maşină. Cam sec. Şi fără să vreau, m-a pocnit o amintire dintr-o altă viaţă, dintr-o altă lume, de dinainte să-mi fi pus câteva boarfe într-o valiza la plecarea din ţara-mumă România, un altfel de nuntă.

Acum ceva mai mulţi ani, după ce îmi crăpase Tico-ul cu care speriasem oraşul, m-am decis să iau o maşină un pic mai serioasă. Dacă aş fi ştiut ce şi cât aveam de tras, probabil că m-aş fi gândit de vreo 2-3 … sute de ori înainte de a mă decide să mă mărit cu o maşină străină. Ne-am cunoscut pe internet, eu încă marcată de despărţirea de Ticuţ, căutam neamţ sobru şi de încredere. Am dat comandă: Opel Corsa respectabil şi serios, patru uşi, nici prea bătrân, nici prea tânăr (ultimul model la ora aia era încă la pubertate, abia apăruse şi ar fi costat prea mult tratamentele şi fiţele). L-am văzut şi in poză, foarte frumos. Problema a fost că eu sunt nebună în capul meu şi deşi ştiam ce model am ales, m-am uitat vreo 3 săptămâni pe străzi numai după ultimul model, ăla puberul. Şi în ziua în care m-am întâlnit cu pretendentul la mâna mea, am spus scurt: eu cu ăsta nu mă mărit! Nici maşinii nu i-a plăcut de mine la prima întâlnire, i-a murit motorul de vreo două ori, îmi suna ciudat cum vorbea, deh, diesel. Cam îndoită, am bătut totuşi palma cu peţitorul şi a rămas că în următoarele zile să facem repede actele să ne căsătorim cum trebuie. Asta se întâmpla puţin înainte de 1 iulie, acel 1 iulie cand taxa de bine-ai-venit-în-România a scazut un pic. Pe 2 iulie, cu buletinul nemţesc tradus, hai la RAR, la analize. „A, nu, nu se poate pe loc, e cu programare. Veniţi peste 5 zile”. Am preferat să las Opelul cu peţitorul.

Vine vineri, analizele ies perfecte, bucurie mare, hai la taxă. „Nu se poate încasa, nu ştim formula”. Whaaat? Afară din Popa Tatu, revoluţie, oameni cu furci şi topoare, crize de isterie şi multă carne pentru frigiderele lu Tăriceanu, Vosganian şi restul. Încercăm săptămâna viitoare, până atunci, trăim în concubinaj. Mi-a adus peţitorul maşina, cu actele provizorii pe numele lui, dar cu cheile la mine în poşetă. Trebuie să recunosc că eram emoţionată şi brusc şi feciorelnică. Am aşteptat să se lase seara, să plece oamenii răi şi agresivi de pe străzi. Ne-am luat uşor de mână, timid, dar mi-a trecut repede timiditatea cu valul de pasiune şi entuziasm apărut dintr-odată în sufletul meu. Eram îndrăgostită la a două vedere! Ne-am iubit în seara aia, şi sâmbătă şi duminică. Toată numai zâmbete! I-am făcut cadou o jucărioară să şi-o pună la oglindă. Uitasem deja că as fi avut pe altul inainte. Ticuţu who? Totul era roz şi plin de amoraşi. Până luni, când realitatea m-a lovit de la prima oră: degeaba e iubire, dacă nu e acte! Că dacă voiam să plecăm în luna de miere în străinătăţuri peste 10 zile, musai acte, că altfel, ghinion de neşansă.

La prima oră, mă sună peţitorul: „nu am putut plăti taxa pe loc, bip bip biiip! a trebuit să fac un dosar nou cu actele şi ne calculează taxa în 2 zile”. Bip bip biiiiip! Între timp, merge omul la diverse birouri de taxe şi biruri, la poliţie pentru contractul de vânzare-cumpărare, plăteşte, scoate, face, ne întâlnim că dealerii de droguri noaptea să îmi paseze mie actele. A doua zi de dimineaţă, luăm şi noi drumurile la roţi. La taxe şi finanţe locale fac copii, plătesc impozite, taxe, mă duc cu un vraf de hârtii la o tanti care după jumătate de ora (cu pauze de pipi, cred) îmi spune „hârtia roşie din contractul de vânzare-cumpărare la mine”, iar după 2 minute în care eu inţepenisem cu ochii în pata de igrasie dintr-un colţ, ridică o privire sictirită+tonul de rigoare: „Asta-i tot! Ce mai aşteptaţi?” Flori, doamnă, flori. Jerbera roşii dacă e posibil. De acolo fugim la Popa Tatu unde ne întâlnim cu peţitorul. Actele lui, cu actele mele, ne aşezăm la o coadă. De unde ni se dă o hârtiuţă cu o ştampilă. „Parter, ghişeul 7”. La ghişeul 7 ni se dă o altă hârtiuţă cu suma de plată, stabilită după o formulă pe care un copil de clasa a 5-a ar fi putut să o rezolve în maxim 5 minute. La funcţionarii noştri a durat 48 de ore. Mă mănâncă undeva şi întreb: „nu e nicio problemă dacă taxa e plătită de stăpânul provizoriu şi tot azi o pun la poliţie pe numele meu, nu?” „Aaaa, nu se poate! Trebe domnu să o înmatriculeze încă o dată şi abia după aia să v-o vândă. Mai durează încă 2-3 zile”. Păi, stai, nene, ce-are sula cu prefectura? Taxa asta e a maşinii, nu a mea sau a lu mama, nu contează cine o plăteşte. „NU! Trebuie să faceţi cum am zis”. Eşti sigur? „Nu, dar e treaba dumneavoastră”. Şi a închis gemuleţul pufăind.

Deja exasperaţi, decidem să-l ignorăm pe tâmpitul ăla care oricum nu ştie nimic decât să latre prin gemuleţ (oare le pune ceva în apa de la dozator de au toţi atitudinea asta greţoasă şi vomitivă?) şi să plătim şi vedem la poliţie. La casierie, altă coadă, normal. Cu încă două hârtii în dosar, pornim pâş, pâş spre Pipera. Când m-am suit în maşină, am avut o revelaţie: o fi Opel şi diesel, dar maşina mea este femeie! Foarte băieţoasă şi cu personalitate, dar femeie! Şi la prima cheie mi-a şoptit şi numele: FRIEDA! As simple as that!

La Udristea din Pipera se ajungea greu şi cu multe înjurături. Ca să intri în curte, trebuia să te strecori printre camioane şi basculante. Ca să găseşti un loc de parcare, trebuia să fii ca o fiară la pândă şi să te năpusteşti imediat ce da cineva semne că ar pleca. Înăuntru răcoare şi spaţiu mare, dar foarte, foarte, foarte multe cozi. „Hai să luăm bon de ordine”. Ghinion, azi nu e cu bon de ordine, azi au fantezii oamenii de la ghişeu cu sclavi care stau înşiraţi că vacile la abator. Coadă din aia made in România, cu oameni mulaţi unii pe alţii, de să simţi plescăitul ăluia din spate şi să-i simţi respiraţia pe ceafă. Stresul creştea, vena de la gât îmi gâlgâia, iar tâmplele îmi zvâcneau: dacă nu avem toate actele? Normal, la coadă se leagă prietenii, se socializează. Ce a păţit el, ce a păţit ea. Şi într-un glas: multă m..e lu Tăriceanu şi Vosganian şi restul!

Ajungem în faţă, ne ia ăla dosarul (26 de hârtii în total), nici nu se uită bine la ele şi ne dă înapoi 24. Păi, de ce ne-am mai chinuit, dom’le, cu restu’, dacă ni le arunci peste ghişeu? Că nouă nu ne trebuie! Normal, nici nu a contat cine plătise taxa de poluare. Semnez, mai plătesc o taxă şi mi se dă o chitanţă pe care scria: 13:56. „Veniţi în 2 ore”

Îl pup pe peţitor, îi mulţumesc încă o dată, după care mă iau de mâna cu Frieda şi plecăm de nebune. La shopping! Punem motorină, lesinam când vedem cât costă plinul, luăm parfumel, odorizant, încă o jucărie. Merită încă una, nu? Ne pierdem vremea cunoscându-ne mai bine. Descopăr butoane, ei îi place, mie şi mai tare. Ascultăm muzică, ne răcorim. Ne întoarcem vesele şi pline de speranţă. Ne aşezăm la încă o coadă, descoperim prieteni de la coada trecută. Lumea din faţă zâmbea larg când primea numerele şi talonul, parcă ar fi câştigat la loterie. Abia aşteptam şi eu senzaţia, când îmi taie elanul un nene de lângă mine: „ce ne mai bucurăm, parcă ne-ar da ceva, ‘tu-le muma în cur de nenorociţi!”. Cum, dom’le, nu ne da nimic? Ne da statul mue şi dreptul de a fi cetăţeni plătitori de taxe şi impozite în România! Ajung în faţă unde un tip tânăr şi cu mult umor, credea el, îmi spune: „e 15:49, nu sunt încă gata, nu au trecut 2 ore”. Nu ştiu ce privire i-am aruncat, că s-a tras în spate şi mi-a bălmăjit: „Am glumit, îmi cer scuze, sunt gata, semnaţi, poftiţi talonul şi numerele”. Cu privirea inceţoşată de oboseală, praf, soare, aer condiţionat, am ieşit afară, am pupat-o pe Frieda şi am spus: am învins! „I now pronounce you woman and car!”. M-am băgat în intimităţurile ei şi i-am schimbat numerele: B 87 FCZ. Adică un fel de Fuck zyou!

Am luat-o la fugă, prin traficul relaxat de oră de vârf în Bucureşti, cu 5-10 km/h, să rezolv şi cu asigurările. După care am pornit cu fata mea spre casă. Era 8 seară. Eram plecate de acasă de la 8 dimineaţa. Am ajuns cu greu, dar cu zâmbetul pe buze. În faţa blocului mi-a dat de înţeles subtil că abia aşteaptă noaptea nunţii, cum îi promisesem, târziu, pe şosele goale, doar noi două, cu vântul prin geamuri şi muzica tare. Cu ochii pe jumătate închişi, cu neuronul isterizat, m-am uitat trist la ea şi i-am spus, cel mai sincer din viaţă mea: „Iubito, iartă-mă, ştiu că am promis, dar îmi plezneşte capul de durere, mă dor obrajii curului de cât am apăsat pe pedale şi mi-e teamă să nu adorm în timp ce. Dar stai liniştită, avem ani de zile de acum în faţă. Ich liebe dich, Frieda!”

Acum înţeleg mitul ăsta cu ”vesticii nu se mai căsătoresc, nu mai luptă pentru căsnicii”, nu are legătură cu convingerea românului că Vestul e pe marginea prăpastiei şi toţi vesticii sunt reci şi nu au sentimente, ci cu faptul că le e prea uşor! Nu mai luptă pentru nimic, nu mai simt că trag ca nebunii pentru ce au, pentru că statul ticălos nu-i pune pe zeci de drumuri, la zeci de cozi, în faţa a zeci de funcţionari acri şi neprietenoşi, pentru un banal măritiş cu o maşină, de unde dracu să se nască sentimente puternice şi stabile? M-am măritat cu un Ford acum. E bun de călărit. Dar nu am făcut niciun efort, nu îmi tresare inimioara gândindu-mă la el, nu i-am luat jucării, nici măcar odorizant. M-am transformat într-o vestică rece, fără sentimente, care nu mai apreciază căsnicia c-o maşină. Nici măcar nume nu i-am dat. Pfff!

Scris de Lia Stoica.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s