Text 5 – Unchiu Altanar

masini ANAFA fost odată o gagică tare depigmentată, ca-n visele lui M. Jackson, cu ochii migdalați și roșii ca sângele, părul castaniu vopsit cam închis, și… puțin cam nervoasă. Doinița, studentă la marketing, așa se prezenta. Și, într-o dimineață, după ce Doinița s-a trezit și s-a certat cu toți din casă, mama vitregă, tata și-un cotoi bagabont, inclusiv cu vecinul de palier de care s-a împiedicat când cobora scările, s-a dus în piață, cică să o studieze pentru un proiect. Pe drum, însă, a fost lovită de o depresie scăpată de sub controlul cuiva, care circula cu viteză pe contrasens. Brusc, a simțit că face numai lucruri inutile, ba chiar ea se simțea un lucru atât de inutil, încât a hotărât să fugă de acasă.

Mama ei murise de diabet, după o lungă și grea suferință. Într-o zi, s-a înțepat în deget să-și ia glicemia și o picătură de sânge i-a scăpat pe fața de masă albă din bucătărie. A privit-o oarecum așa, ca pe o chestie din care vrei să vezi și partea bună și, clinck! i-a încolțit ideea de a nu muri înainte de a naște un copil.

Acum, mama vitregă îi folosea fondul de ten și se încuia în baie cu orele. Se purta ca o nimfomană. Ce făcea acolo și de ce vorbea singură în oglindă habar n-avea, dar nici că se îngrijora prea tare. Oricum n-o suferea.

N-a stat mult pe gânduri și a urcat în primul microbuz, fără să o intereseze destinația. Nici măcar n-a deranjat-o faptul că era aglomerat și nu găsise niciun loc liber și nici c-a observat hărțuiala unui bătrânel arțăgos care-i tot atrăgea atenția că seamănă cu cineva bumbăcită recent de un leat de-al lui, oleacă mai tinerel. Nu putea să ducă mâna la gură să-și astupe un căscat depresiv, că imediat hodorogul sărea de pe locul destinat persoanelor cu handicap și-i zicea să stingă țigara că-i sparge capul cu bastonul și-o dă jos din mers. Îl liniștea lumea cu greu, dar ea era suficient de afectată și nu o deranja acest fenomen banal. Așa că își văzu mai departe de depresia ei. Îi venea să plângă. După vreo 5 km, însă, n-a mai rezistat și-a coborât în dreptul unei păduri virgine, odată cu un alt bătrânel care urla la șofer să oprească urgent, că-i crapă bășica. Șoferul n-a vrut să oprească, ce, e stație? Da` văicăreala moșului perturba simfonia amplă a lui Salam și, cum n-avea nevoie de reclamații de la călători, a oprit. Până să coboare, deja pișălăul nefericitului i se prelingea în sandale și băltea în șosetele de tip sugativă. Doinița n-a râs, pentru că nu era nimic de râs, plus că era și într-o stare din ce în ce mai nașpa.

Toată lumea era gri-cenușie la față, spre deosebire de ea care avea fața albă, albă, ca laptele cu care-și făcuse baie de dimineață, să-i mai treacă nervii că nu mai avea fond de ten. În timp ce se tot afunda în adâncul pădurii, lumea aia se rărea, se rărea, până ce odată a dispărut ca și cum n-ar fi fost.
Păsările cântau, jivinele foșgăiau în treaba lor, iar umbra nopții se așternea peste copaci. Vântul se juca printre ramuri, frunzele vibrau jucăuș, dar Doinița avea percepția accidentată și credea că toate acestea lucrau împotriva fericirii ei. Simțea cum o părăsesc puterile și va muri, așa, în mijlocul unei păduri virgine, fără să-i pese cuiva de ea. Plângea și mergea. Plângea. Și cum plângea ea așa, pe înfundate, o luminiță îi apăru printre copaci. Tresări, se opri din smiorcăială, apoi își îndreptă pașii spre sursa luminiței.
Luminița creștea, creștea și, cu cât se apropia, parcă luminița se diviza într-o mulțime de luminițe. În cele din urmă, fata a ajuns să fie bine luminată de reflectoarele puternice ale unei vile feerice, cu grădini suspendate și alei pietruite cu nestemate. Tiii! Își plesni palmele Doinița, asta sigur e casa lui Virinel Columbofileanu. Nu, clar, coliba unchiului Tomiță n-are cum…
Intră relativ ușor pentru că poarta era decupată într-o formă de nimfă, de sirenă, cu o plăcuță din bronz pe care se putea citi: intrare liberă pentru fete fără obligații, între 18 și 19 ani. Danger! Dacă nu vă încadrați, vă rugăm să nu insistați!

Când se apropie de vilă, feeria dispăru și, în locul ei, ce să vezi?! Într-un luminiș, apăru o casă așa de mică și de prăpădită, că iar izbucni în plâns. Și plângi, și plângi. Dacă o vedea cineva izbucnea instantaneu în plâns. În dreptul cocioabei se opri în scârțâit de muci trași pe nas, suspină din rărunchi și trase de ușă lăsând-o să se zbată într-o balama. Nările i se dilatau spasmodic, buzele i se împreunară într-o linie curbă cu colțurile-n jos. Scăpă printre dinți un ”futu-i, de ce toate mi se-ntâmplă numa’ mie” și înaintă. În interior, jale. O mizerie cruntă. Oale pline cu obiele și mucuri de țigară, izmene rozalii, tigăi carbonizate, craci de salopete întoarse pe dos, praf și păienjeni, molii și mucegai. Cine pula mea locuiește aici, se întreba îngrozită Doinița. Și depresia-i dispăru ca prin farmec. Furia i se mai domoli cât încercă să-și facă potecă printre lucruri, ca să caute un pat, ceva de pus capul jos. Murea de oboseală. Însă nu găsi patul confortabil cu saltea Relaxa pe care-l căuta, ci șapte, care mai de care mai dichisit, cu lenjerie curată și cu nume brodate pe pernuțele de catifea. Le alinie, se puse de-a curmezișul și pică într-un somn fără vise.

Între timp, miniarmata de pitici se apropia de bordei, dar nu în lălăiala aia penibilă: a-ho, a-ho, suntem pitici mișto. Scena îi surprinde pe pitici tare supărați, când veneau de la o mineriadă. Veselia oricum nu era ceva specific lor. Își făcuseră din târnăcoape buzdugane, topoarele le aruncau de la unul la altul cu măiestrie. Cei care nu erau atenți le prindeau greșit cu partea tăioasă înfiptă până-n țesutul osos, dar nu înjurau. Selecția naturală lucra intens. Liderul grupului cozmic G7 se gândea la Marinela lui și avea chef de cântece patriotice sau ceva versuri eminesciene, gen ”țării cât mai mult cărbune pe spinare”. Dar, ca niciodată, niciunul nu-i prindea ritmul, nu că ar fi fost afoni.

Ajunși la sediul dărăpănat, imediat sesizară un iz cunoscut, de bastârci pe greabăne, de sânge pe baston. Au înțeles imediat că liniștea lor s-a terminat.
– Ia, atenție la mine, minions! Instructaj de front. Câte doi pe fiecare latură a camerei, să vă acoperiți în caz de atac.
– Și tu, căpitane, ce-o să faci? întrebă fără rost colivierul principal, obișnuit să pună întrebări fără rost. Suntem 7, nu 8. Unul tot rămâne descoperit, în pula mea, se gândea el, mulțumit de logistica spontană. Fu uimit când primi răspuns la întrebarea lui fără niciun rost și socoteală.
– Eu, (căpitanul întoarse capul cu 30 grd spre dreapta, se încruntă, își înghiți cu greu emoția și, după câteva secunde de tăcere grea, reveni la poziția inițială) eu n-am nevoie de acoperire, altfel nu mai eram liderul vostru. Nu vă faceți griji, cineva de sus mă iubește. În timp ce vorbea, extrase un medalion din buzunarul vestei de artificier, îl deschise și privi pătimaș poza cu petalele roșiatice ale unor buze ce se ițiră din interior. Se chinui nițel să le înghesuie la închidere, reușita fiindu-i confirmată de un pocnet sec. Istovit de efort și emoție, șopti: la ataaaac!

Mutulică a ajuns primul la paturi. Era soldatul ideal. Apoi o văzu pe Doinița și murmură repetitiv:-`ai de pula mea! `ai de pula mea! `ai de pula mea! `ai de pula mea! Și tot așa, până-l auzi liderul.
– Ce-ai, bă, Mutule?
– Șefu`, șșșșșș, că doarme.
– Cine, bă, pulă de ortac?
– O prințesă. O floare de mină, cum-se-zice-pe-la-noi.
– Hă? Și liderul sosi într-un suflet. Nu e Marinela mea. Da` cine pula mea de geniu e bălăria asta, bă?
– M… io zic s-o futem, rânji Mutulică cu ochii strălucitori. Io primu`.
– S-o luăm la rangă, da, se auzi din grup.
– Spintec-o, bă, bagă-i dinamită-n cur, vociferau alții.
– Ba nu, s-o snopim cu furtunele ude în ulei încins până se convertește la crezu` nost`, răcni un altul, și toți se îndemnau obsesiv spre cele mai crunte acțiuni, să-i vină de hac dușmanului de clasă.
– Să o trezim! Se băgă în zarvă și Morocănosu`, recunoscut ca Torquemada Văilor. Și toți zumzăiră într- un acord perfect. Asta da tortură! Știau și ei cum e cu trezitul, ce crimă oribilă trăiau zi de zi, cu noaptea- n fesuri. Ce cor de gemete se ridica din pat, ce târșâit lugubru de papuci se auzea pe poteca ce ducea spre fundul grădinii din pădurea virgină! O monstruozitate să trezești pe cineva care doarme…

Bun. S-au apropiat, s-au luat pe după umeri, au format cercul á la hochei, apoi mări se vorbiră și se sfătuiră cum să o trezească: ba să-i pună o oală-n cap și să bată-n ea cu baroasele, ba să-i așeze boxele la ureche și să-i pună o placă cu Tindersticks, ba să-i îndese pufuleți între degetele de la picioare, ba una, ba alta, care mai de care cu trăsnaia lui.

Evident că n-au apucat să-și ducă la bun sfârșit planul de a o trezi. Oboseala, evenimentele, munca brută, vârsta, toate acestea și-au lăsat amprenta peste umerii gârbovi ai cetei gureșe, și au adormit așa, îmbârligați în haka. Din când în când, câte unul mai zvâcnea din picior, altul se depresuriza, iar un altul aiura obsesiv-compulsiv, dar inteligibil și cu intonație: ia-l, dă-i, mută-i falca…

Dimineața, ca toate diminețile din pădurile virgine, cu fluierături de păsări, bâzăit de insecte, a poposit peste eroinii noștri și i-a trezit diferit. Doinița dădea mărunt din buze și repeta: 5 min mai stau, doar 5 min, hai, mai lasă-mă 5 min. Deschise un ochi, căscă de-i pârâiră oasele capului, apoi îl închise la loc ca apoi să-i deschidă brusc pe-amândoi. Aduceau a cepe de apă cu codițe cu tot, mari și roșii. Sări din pat, își aminti că e depresivă și dă-i răpăială de plâns hurducănit, cu icnete. Pierduse controlul plânsului educat, domol, înțelept, frumos etajat. Văzuse printre lacrimi și grămada piticilor, da` credea că-s rufe aruncate pentru spălat. Ăia dormeau pe ei, erau obișnuiți cu bârâitul picamerelor, crațerelor și uneltelor de ciopârțit măruntaiele pământului. Legenda ar fi spus că mai dorm și acum dacă pe Doinița n-o apuca amocul de a face nițică ordine în colibă. Se repezi în grămada de minions și-i bălăci bine pe toți odată într-o copăiță de noapte, după care-i atârnă pe gardul din nuiele, să se usuce.

Coliba era bec, strălucea de parcă era farmacia Catena la ora deschiderii, iar prințul a sosit fix după ce curățenia era terminată, gunoiul dus și piticeii uscați de vii. Cobora alene din Dacia LOGAN 1,6 MPI albastru mineral, cu capace de roți stock și alte chestii interesante, pe care se vedea inscripționat cu litere mari, ca scrise de un isteric pe facebook: ANAF. Își îndesă cașcheta pe frunte și bătu finuț la poartă (cu un bolovan, conform declarațiilor ulterioare de la Judecătoria De Pe Lângă Înalta Curte De Casație Și Justiție), un cod morse: (._ _ ..) (_… . ._.. .. _ – _,_,_!)

– Da` deschideți poarta, actul la control, am sosit cu duba, fiscul e pe rol.

Doinița leșinase de spaimă și zăcea într-o rână cu limba scoasă, puțin cam încărcată, având în vedere faptul că mușcase dintr-un măr pădureț, singurul fruct pe care-l găsise într-un dulap plin cu borcane de murături de coacăze și bureți în oțet. Piticii au făcut scut și s-au băgat între Prinț și ea. Scandal. Asta le venea mănușă, doar erau bine antrenați.
– Marș, bă, d`aici, cu căcaturile voastre de oligofreni nesimțiți. Futu-vă-n gură de scârbe ordinare, pe hoții ăia mari nu-i vedeți, veniți la bojdeuca noastră din pădurea asta mai devreme virgină, până să vii tu. Du-te la bătrânicile ălea care vând leuștean în buricul târgului, noi nu avem laborator de coca pe aici și nici iarbă nu punem la uscat în pod. Huăăăă! Îți îndoim cocoașa, hai, supără-ne.
– Da` stați calm, mititeilor, că acu` vă cer buletinele. Ia, aveți? Atât i-a trebuit legiunii muncitoare. Au scos pulanele și au fugit să caute sticle goale să arunce-n milițian. Să-i tuflească moțul de la bască.
– Ce-ai făcut, șefu`? Vreai să ne omori? Lumeeee, săriți, criminalu`, huăăă. Și tot așa, până când, în încăierare, unul a călcat-o pe Doinița, undeva pe gât. A horcăit a moarte și de frica morții a deschis ochii mari, mari, a doua oară într-o singură zi. Prințul a văzut-o, a ridicat mâna liberă-n sus, că cu cealaltă zdrelea micuții, și a ordonat, că le avea:
– HALT! Gata cu joaca, să trecem la treburi mai serioase. Numele?
– Doinița. Încântată de cunoștință, se grăbi ea, cu un zâmbet tip Colgate, răvășitor.
– Hă? Se fâstâci prințul. Ce aia mea, eu n-am venit aiceașa ca să…
– Știu, știu și eu vorba aia: ”eu n-am venit că am venit, ci am venit că n-am venit” `ai să moară mă-ta! Tu de ce nu te prezinți, bă, muistule?
– `ai că te plesnesc, nu fi obraznică, încercă prințul să recupereze din respect. Piticii mustăceau și în același timp strângeau cercul în jurul lui. Strângeau, strângeau, băteau, băteau, acesta era refrenul lor de când lumea. Doinița făcu un semn cu ochiul și Mutulică se puse capră-n spatele lui. Nu făcu decât să-l împungă pe prinț cu degetul, în zona inimii. Surprins de gestul intim, prințul se dădu înapoi, se împiedică de buturuga mică și căzu pe spate cât era de inteligent. Simți pe stern apăsarea unui condur cu talpă joasă, cumpărat împreună cu celălalt din Bucur Obor, și tăcu; nu că n-avea ce zice, dar nu-și găsea limba. Era partea favorită a Doiniței. Controla situația.
– Omoară-l, prințeso! Urlau piticii în cor. Pisează-l în șuturi la coaie. Dă-i la bot! Arde-l! și alte gingășii d`astea, de-ale lor. Însă Doinița, aka printzesika_frumushika, avea un plan.
– Ridică-te, coa`. Hai să mergem acasă. Doar iei de nevastă o fată cu părul pădure, nu? M-ai violat, am martori.
Prințul se ridică seminefericit. Era obligat să vadă și partea bună a lucrurilor. Doinița n-arăta chiar rău, iar vorba aia ”mai bine să fi futut decât să fii futut” o avea scrisă cu markerul pe plafonul mașinii.

La plecare, Doinița scăpase de depresie și zâmbea fericită printre bezelele aruncate la grămadă în spate, la piticii prăfuiți de LOGAN-ul MPI 1,6 albastru mineral, cu AC și capace de roți stock, dar fără ABS…

Scris de Unchiu Altanar.

2 gânduri despre „Text 5 – Unchiu Altanar

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s