Infipta in par – Irina Homoriceanu

OalaCe mâini bătute vor fi muncit la tine
Pe-o roată de pripas să-ţi dea o formă “bine”
Va fi trudit stihia să facă clisa lut
Vor fi călcat picioare să-i dea un început.
Vor fi cărat copiii burdufele cu apă
Sculaţi de printre pleduri de taţii lor sihaştri
Va fi cârtit femeia în pâcla dimineţii
Zgârmând pe sub tufişuri să caute pigmenţii.

Vor fi venit vecinii s-arunce un ochi, un sfat, o vorbă
La ora când pe meşter îl lua un gust de ciorbă
Când sticla era goală pe-o poliţă pe prispă
Era necazul mare se tot trudea în van
Să facă într-o oră ce nu făcuse-n an.

Să-i fie oala vieţii, să treacă peste veacuri
Să stea uimiţi nepoţii şi alte zeci de neamuri
S-o facă oablă rondă, cu toartă, fără toartă
Privea printre reviste vechi să vadă ce se poartă
Şi tot gândea-n râstimpuri la damigeana goală
Care stătea culcată lângă o altă oală.
Se tot scula umbla şi se culca pe-o rână
În timp ce roata sta şi lutul se prăpadea-n ţărână
Tinzând la ce fusese un mal de râpă tare
Sortită să rămână-n veşnică uitare
Va fi venit atuncea trecând ca din-tâmplare
Vecinul Spiridon c-un şip de apă tare
De-l îndemnă la vorbă pe vărul lui Costin
P-în ce acesta trase, din beci, un chiup de vin.

Se va fi trudit bătrânul încă vreo oră-două
Să dea o formă cupei, să-i cate formă nouă,
Să o spoiască-n valuri cu boiele de-a nevestii
Să o prăjească straşnic în foc iuţit cu trestii
S-o facă să lucească-n zeci de râuleţe
Să ţină-n ea apă bucate la ospeţe
Să-i fie ciobul tare, ţepos, de-o să se spargă
Şi să stea cu cinste – pe masă ori pe targă.

Cândva, pe seară, olarul termină treaba
Şi cară către râpă tot restul lui cu roaba
Se trage către tindă şi suge-un rest de spirt
Din tigva de aramă ţinută-n loc ferit.
De dă să intre-n casă nevasta-i stă în prag
De trage către şură se-mpiedică de-un fag
De merge spre privată un porc îi stă în cale
Şi după ce-l pocneşte se mângâie pe şale.

În pat nevasta-i gata adormită
Iar oala cu sarmale uscată stă pe plită.
Aprinde lumânarea şi intră în şopron
Cu gândul la vreo duşcă de apă cu sifon
Şi fără grabă dă de-o oală lâng-un ciob de far
O ia frumos de toartă şi-o pune într-un par
Şi-i zice cu obidă: de n-ai nimic de spus
Nu-i fără doar şi poate că stai cu curu-n sus.
Te-i fi crezând probabil vreo urnă d-aia greacă
Sortită de unul Kiţ să tacă şi să tot tacă
Dar forma ta-i boccie, e şuie, deşelată
Şi ai o gură-ovală şi-o toartă mult prea lată.
Şi de-aş turna uleiuri şi-alte miroazne-n tine
Cu greu îmi vine-a crede că ai putea le ţine
Iar banda-ţi desenată n-arată nici fabule silvane
Nici fete dănţuind, nici voinici în rădvane
Mânând trei cai deodată. Tu esti o biată oală
Căzută-n cap şi pe deasupra veşnic goală.

Şi dacă e să mă uit nici nu eşti oală.

Scris de Irina Ionescu Homoriceanu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s