Amor bovin – Alexandru Iancu

amor-bovinDe la Nistru pân’ la Tisa,
Tot românul plânsu-mi-sa.
De la Tisa pân’ la Nistru,
Numai Gheorghe adventistu.
Vaca lui este fecioară,
Suplă ca o trestioară,
Cum e porcul după troacă,
Aşa-i Gheorghe după vacă.
Să rămână-aşa, virgină,
Taurii să nu-i aţină
Calea, în porumb sau pe islaz
C-altfel dai de greu necaz.
Stea în frunte, albă-n piept,
Are mersul chiar cochet,
Tăurimea când o vede,
După ea că se repede.

Început celebru, continuare la fel de de celebră pentru cei care îi cunoşteau pe cei doi. Adică nea Marin şi nea Gheorghe, vecinii bunicilor mei. Amândoi pensionari, singura lor treabă era să se ciondănească. Iar astea erau versurile pe care le făcuse nea Marin, că să râdă de nea Gheorghe.

Nea Marin era creştin ortodox, nedus la biserica, nea Gheorghe era adventist de ziua a şaptea care se ducea la biserica lor în fiecare sâmbătă. Nea Marin era uriaş, nea Gheorghe era pitic. Nea Marin era făuritor de stihuri, nea Gheorghe gângăvea cuvintele.

Şi se mai deosebeau într-o privinţă: nea Marin avea un tăuraş, nea Gheorghe o viţică. Amândoi plecau dimineaţa la câmp, fiecare cu dobitocul de funie. Normal că Marin făcea haz de nea Gheorghe:
– Unde duci dobitocul ?
– La câmp, ca şi tine. Îi răspundea Gheorghe ţâfnos.
– Păi eu am vorbit cu viţica, nu cu tine. Şi se punea pe un ras sănătos, oprindu-se doar să-şi aprindă o ţigară, cu amnarul şi iasca, răsucită din foaie de ziar.

Tăuraşul lui nea Marin avea bucurii la viţica lui nea Gheorghe. Adică, dacă nu era ochiul veghetor al stăpânului, şi-ar fi făcut mendrele cu ea prin toate tarlalele de porumb. Doar că nea Gheorghe voia să-şi ţină viţica virgină, că auzise el că e carnea mai fragedă de fecioară. Aşa că unul se aşeza tacticos în iarbă, la umbră şi nici că-i păsa ce face tăuraşul lui, iar celălalt alerga de zor pe tot câmpul să nu cumva să-i fie viţica abuzată.

Nea Gheorghe, săracul, are un beteşug la cap. Îi lipsesc un cerc şi câteva doage. Toate gunoaiele de pe drum, de pe câmp, din pădure, le adună şi le depozitează în curte. Când îl întreabă lumea ce face cu ele, răspunde senin:
– Îmi fac avion, taică.

Săraca ţaţa Catrina, numai ea ştia de câte ori căra din curte bulendrele vechi, fiarele de tot felul, resturi de maşini de spălat, televizoare şi alte maşinării ruginite. Iar nea Gheorghe ştia pe unde le duce şi venea cu ele înapoi.

Dar să revenim la cei doi, pe câmp. Fiecare avea sticluţa cu ţuică, din care sugea câte o înghiţitură la fiecare 15-20 de minute. Nu erau beţivi, doar se menţineau în formă. Culmea, la câtă alergătură făcea nea Gheorghe, tot el era moleşit de ţuică, după câteva ore. În timpul asta, nea Marin scotea un caiet ferfeniţit, un creion chimic care îi făcea limba vânătă în câteva minute şi se apuca de scris. După o ora ridica ochii din foi şi întreba:
– Gheorghe, vrei să ştii ce am mai scris ?
– Nu mă interesează, tu cu hârţoagele tale. De-ai fi adus şi tu un ziar să citeşti, să mai ştiu şi eu ce e prin ţară. Că o paranteză, nea Gheorghe nu era ştiutor de carte şi mai ruga şi el oamenii să-i citească din ziare.
– Hai mă, că nu am scris nimic de tine, am scris o poveste pentru copii. Da’ vreau să ştiu impresia ta.
– Hai citeşte şi lasă-mă în pace.
– Cică, uite cum începe: era odată un moş care avea o viţică. Şi în fiecare dimineaţă se ducea cu ea…
– Ai zis că nu ai scris despre mine! Se burzului nea Gheorghe.
– Păi ce mă, numai tu eşti bătrân şi ai viţică? Stai să asculţi în continuare…
– Şi el se ducea în fiecare zi cu viţica la câmp şi o păzea de tăuraşi.
– Mă, Marine, tu scrii de mine, tu-ţi anafura şi patrafirul.
– Ce mă, numai tu stai cu ochii după viţică ? Ţi-am spus, trebuie să-mi faci analiza textului, să nu mă duc la copii şi să mă fac de râs când o citesc.
– Ce e aia analiza textului ?
– Adică atunci când auzi ceva citit, că tu nu ştii să citeşti şi spui că e bun.
– Şi dacă nu-mi place?
– Ba, să spui că e bun, chiar dacă nu-ţi place.
– Nu-mi place mă şi nu spun nimic, că tu mă porcăieşti.
– Bine mă, dacă nu vrei, nu vrei…dar ştii unde e viţica ta acum? Îl întrebă Marin pe Gheorghe cu un surâs pe sub mustăţi.

Nea Gheorghe se scoală repede de jos, pălăria îi căzu în iarbă şi văzu viţica la zece paşi, rumegând liniştită.
– Marine, iar mă păcălişi. Vedea-ţi-aş tăuraşul scopit şi…..
– Marine, scoală ghiavole că iar dormi de te uită Dumnezeu. Te aşteaptă Gheorghe la poartă să plecaţi cu vacile la câmp. Se auzi ca de la mari depărtări vocea Mărioarei, nevasta lui nea Marin.

Marin se sculă greoi în capul oaselor, privi pe fereastră şi văzu statura uriaşă a lui Gheorghe la poartă, cu tăuraşul de funie, în timp ce, în curte, viţica lui mugea nerăbdătoare pentru o nouă întâlnire între porumbi cu tăuraşul lui nea Gheorghe.

Scris de Alexandru Iancu.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s