Text 1 – Andra Tamas

SerpisoriDe cand ma stiu cutreierand dealurile taramului meu de vis,  am avut o fobie legata de serpi. Unde vedeam iarba sau auzeam un zgomot mai ciudat, vedeam sarpe. Crescand in zona de munte, unde vipera cu corn e in elemental ei, mi s-a intiparit in minte ca aia se plimba nestingherita peste tot. Crescand, am ajuns sa citesc, sa ma fascineze animalul asta tarator pe care il detest cu tot sufletul. Stau neclintita in fata TV-ul cand sunt documentare cu serpi, imi place sa caut informatii despre ei, sa stiu caracteristicile fiecarei specii, toxicitatea veninului, viteza de atac etc.

Cu toate astea, desi speram cumva sa ma maturizez din punct de vedere al fobiilor, ciuciu maturizare. In continuare ii detest si, daca as avea o forta i-as extermina.

De parca serpii care ma urmaresc peste tot nu imi erau de ajuns, acum trei ani am ajuns sa dezvolt o alta fobie pacatoasa. Astea doua fobii cumva, intr-o zi de vara s-au intersectat de mi-au provocat un atac de panica de toata frumusetea.

Se face ca acum trei veri, dupa o ploaie din aia scurta dar calda, am horatat sa mergem la cules de ciuperci. Eu la cules de ciuperci printre toti boschetii pamantului e un film porno de Oscar erotic, dar cu toate astea am zis sa incerc totusi sa-mi infrang fobia de vieturitoare taratoare si sasaitoare, ca doar era vremea dupa doi ani de trait in inima muntilor printre toate lighioanele pamantului.

Zis si facut. Echipata, am zis eu corespunzator, pornim pe deal sa cautam ciuperci intre mesteceni. Giorgian ( nu radeti, ca fix asa il cheama), singurul barbat din viata mea care m-a convins sa renunt la metropola bucuresteana pentru traiul tihnit la tara, in linistea greierilor si oilor vecinilor, tot incerca sa ma tempereze sa nu ma adancesc asa intre stufarisul de aluni, dar eu nu si nu. Cu cat gaseam mai multe ciuperci, cu atat voiam mai multe, si zau ca nu stateau si ele fraierele in luminis, le gaseam doar prin boscheti.

Ca sa va faceti o idee, el sta undeva pe un deal, iar pe langa el mai sunt doar doua case. In rest verde cat vezi cu ochii si animale salbatice tot timpul. A fost vizitat de urs, lup, vulpe ( p-aia am avut si eu norocul s-o vad si am confundat-o cu un caine ), caprioare si dracu mai stie ce chestii pe care, har Domnului eu nu le-am vazut.

Revenind! Am ajuns acasa cu o punga de ciuperci de toate felurile, nu otravitoare ca asta le cunoaste si cu ochii-nchisi. M-am dus sa fac dus ca ma simteam toata imputita si plina de polen. In momentul in care am intrat in baie, pac, ma suna o prietena care avea probleme in amor. Nu stiu de ce ma suna pe mine intrucat eu numai buna la sfaturi in love nu sunt buna. Se apuca asta sa turuie si cum eu sunt multifunctionala si nu-mi place sa pierd vremea facand un singur lucru o data, apuc sa ma geluiesc cu o mana. La un moment dat, cand asta ajunsese la apogeul necazului in dragoste, simt ceva care imi gadila degetele. Ma uit, si pe burta vad o chestie infipta-n burta-mi pufoasa. Inchid telefonul calma si ma duc in camera. La fel de calma, ii spun munteanului ca io cre`ca o capusa s-a amorezat de mine si ii arat creatura, repet, infipta bine in burta mea. Asta sare, nici mai mult nici mai putin, sa mi-o scoata.

“Bai baiatule, oi fi fost tu crescut la tata lupoaicei si nicio boala nu se lipeste de tine, dar EU sunt lady de oras, sensibila. Nimeni nu se atinge de creatura care isi facea si mai mult loc sa ma suga de sange.”

Clar si raspicat ii spun ca io ma duc la spital, nimeni nu-mi extrage capusa fara sa ma vada un medic. Pai, se pune cu nebuna? Hai sa ne imbracam sa merem la spital, care a-propos era la vreo 40 de kilometri distanta de casa lui din cucuietii din deal, cucuieti care nu au nici macar un magazine non-stop, in cazul in care mi s-ar face o pofta in miez de noapte si sufletul meu ar pofti la un codru de paine cu parizer.

La spital, har Domnului, aia de la UPU n-au ras de mine ca atata le trebuia sa dezlantuie uraganul Vasilica. Ma pune o asistenta sa ma schimb intr-o camasa d-aia alba pana la genunchi. La ce cacat sa ma mai schimb cand poate foarte simplu sa ma puna sa-mi ridic tricoul si sa extraga mamii dracului creatura aia extraterestra din mine, pana nu mor inainte sa fiu infestata cu Borelia.

Tac si ma conformez ca interesul era al meu. Ma pune sa ma urc pe o masa d-aia de operatie. Ma gandeam ca poate astia cumva au incurcat borcanele si m-au trimis la ginecologie cand eu aveam alte probleme. Cand ma instalam eu asa linistita pe masa, si ma uitam pe tavanul alb, aud un scartait de usa si intra un doctor din ala mai frumos ca in anatomia lui Grey. Mc Dreamy e mic copil pe langa bunaciunea aia, coborat parca de pe noru`pufos a lui Adonis.

Pana sa ma dezmeticesc, il aud ca imi face propunerea indecenta: sa-mi ridic camesa. Bai, esti nebun? Asa de fata cu toata lumea?

Norocul meu ca pana  sa vad capusa mi-am defrisat picioarele ca altfel nici ca ma manca rusine mai mare.

Ridic spasita si rusinata camasa si simt o intepatura. Apoi simt ca mi se ridica pielea de pe burta si aud un sunet de carne taiata. Se uite frumos la mine si-mi spune: “ Gata domnisorica,  am scos parazitul” si incepe sa-mi scrie o reteta de nu mai stiu care medicament si imi spune ca daca vreau, peste o luna pot sa ma intorc sa fac testul pentru Borelia. Fas, io asteptam o invitatie la un consult singurei in camera de garda, nu un monolog sec si plin de termini medicali pe care ii intelege sulea.

Trecu-a aceasta experienta traumatizanta, mi-am revenit, din fericire, fara terapie, dar acum ajungem la momentul in care cele doua fobii imi provoaca cel mai nasol atac de panica.

Ca sa nu-mi incurajeze fobia si sa dreaga busuiocul ( v-ati prins ca numai el este de vina ca eu am fost purtartoare de capusa si si-a auzit dumnezei si cristosi cu tot muntele si aerul lui curat), propune o iesire la Cheile Zanoagei mari. Peisajul, intr-adevar rupt din rai, vremea ideala pentru o plimbare, eu desigur, transpiram doar la gandul ca iar o sa ma plimb prin buruieni purtatoare de paraziti.

Ma echipez, de data asta cu simt de raspundere, bocanci, parazapezi, colanti grosi si negri ( eu mor de cald si la 20 de grade, in ziua aia si in aproape varf de munte o calduraaaaa) polar. Curgeau apele pe mine, atat la gandul unei alte capuse cat si din cauza imbracamintii total neadecvate vremii de afara.

Tarsa tarsa prin chei, frumos, racorica, apa susurand in surdina, eu transpiram ca un porc si abia asteptam, pentru prima oara in viata mea, sa se termine plimbarea in natura. Mi-am bagat picioarele in ea comuniune cu natura, in el aer curat, in el peisaj de vis. Devenise cel mai mare cosmar al meu si zau ca il traiam, nu il visam.

Ajungem intr-un final la capatul cararii, n-am vazut nimic, dar nimic din ce ma inconjura. Eram cu ochii numai pe haine si foarte atenta sa NU se atinga vreo planta de mine. Giorgian se pune sa faca poze la lac, la peisaj, ma vede ca nu-s in apele mele si imi propune sa se intoarca el dupa masina si eu sa il astept.

“Bai baiete, daca vrei sa scapi de mine, spune-mi, nu ma lasa in mijlocul pustietatii, prada animalelor salbatice din capul meu.”

Daca acceptam varianta lui, si prost am facut ca n-am acceptat-o, trebuia sa stau acolo o ora si ceva, pana sa vina printul muntilor sa ma salveze. S-a ales praful de relaxare, de mancat un sandwich in tihna pe o piatra, dar saracu`, n-a scos o vorba. Atat ii trebuia ca il aruncam in paraiasu`ala care susura de imi venea sa-i inchid butonul de volum.

Pornim agale catre masina, pe acelasi traseu. La un moment dat, viteaza Vasilica, zici ca avea un motor de Ferarri in cur, asa mergea, de nu se putea tine munteanul de ea. Concentrata sa NU care cumva sa ma atinga vreo planta si ochiul soacrei pe haine sa vad capusa din timp, la un moment dat prin fata ochisorilor mei frumosi, ce credeti ca trece?

Exact! Un serpulica! In imaginatia mea bogata, sarpele era cat o anaconda bine hranita cu caprioare si halci de porc, si era gata gata sa ma inghita. In realitatea unui om normal, era doar un biet serpisor de alun, un creion mecanic e mare si gros, sarpele, mai speriat ca mine. Probabil simtind vibratiile pasilor nostri, a vrut sa se ascunda mai bine.

In viata mea nu m-am speriat mai tare ca atunci. Nici macar cand era sa intru cu masina munteanului in singurul stalp din camp!

Am tipat si am inceput sa tremur din toate incheieturile. Stiti cantecul celor de la Timpuri noi, cred: “…fuga, fuga prin porumb/ iute ca sa prinzi mistretul?”  sau ceva de genul. Eh, cam asa eram eu. Rolul mistretul i se acorda Vasilicai, desigur, iar rolul vanatorului, bietului muntean care nu stia cum sa ma prinda din urma. Dintr-o data am simtit ca inima imi e in gat, nu mai aveam aer, respiram greu si zgomotos, nu reuseam sa-mi coordonez miscarile cu respiratia, nu reuseam sa scot o vorba, desi cred ca respirand greu, rageam mai rau ca un leu in calduri.

Giorgian tot incerca sa ma linisteasca, sa minimalizeze catastrofa naturala care s-a abatut asupra mea, io numai in gand, ca altfel nu aveam voce, ii adresam cuvinte injurioase, lui si naturii lui mult venerate, alergand mai rau ca la maraton, ca de mers nici ca se mai punea problema.

Daca sarpele ala mic s-a dus in cuibul serpilor mari si mancatori de oameni si acum pun la cale strategia prin care sa ma doboare si sa ma manance? Desi, la viteza cu care galopam, nici un jaguar nu m-ar fi prins din urma.

Intr-un final am ajuns la masina. Nu cred sa fi facut jumatate de ora, desi mers normal, faci cam o ora, o ora si putin. M-am dezbracat ca nu mai puteam de cald, m-am asezat pe bancheta din spate, cred si am respirat usurata, dar aveam nevoie de o tarie ca altfel nu vedeam cum ar putea sa imi treaca trauma.

Vazandu-ma in siguranta, munteanu`nu s-a mai putut abtine si a inceput sa rada isteric de mine. Io, inca sub socul celor petrecute, am inceput sa rad si io isteric, desi imi venea sa-i fut una direct intre ochi, ca numai el e de vina pentru toate necazurile mele.

Acum, privind inapoi, mi se pare exagerata reactia mea, dar de atunci pana acum n-am mai pus piciorul in iarba verde, iar pe munte am urcat doar toamna tarziu si primavera devreme, cand am stiut sigur ca nu dau de capuse sau serpi, dar am dat de cacat de urs si ursul vizitase un boschet cu cateva minute inainte sa trecem noi pe langa el J)) asta e alta poveste si n-o mai spun ca-mi stric reputatia de tot.

Toate personajele acestui episod sunt cat de poate de reale si in viata inca, reactiile mult mai intense traite pe viu, animalele participante  nu au fost vatamate, cu exceptia capusei, pe care a ucis-o Mc Dreamy, ca un Praslea cel voinic ce e el.

Scris de Andra Tamas.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s