Concurs: Amintiri din copilarie 9

Cred ca fiecare copil intalneste la un moment dat femeia care il indeparteaza de copilarie. Sexul cu alte femei nu face asta.

Ma dusesem la o nunta idioata, langa Craiova; obligatii de la tara, caci parintii mei inca mai credeau in astfel de obligatii. Situatia de atunci a fost de asa natura, incat cel mai ieftin a fost sa merg singur. Ma rog, complet dezinteresat si plictisit, m-am asezat la masa cu “copiii” din satul bunicilor. Nu se schimbasera deloc, mental, desi trecuseram toti de varsta majoratului. Masa noastra era la etaj, langa alte cateva mese cu invitati, in timp ce mirii si apropiatii erau jos, langa zona de jocuri populare si dansuri. Normal ca nu imi gaseam locul si nici rostul. Singurul gand era sa se termine cat mai repede sa pot pleca. Nu mi-a placut niciodata la tara si in afara de bunici si cateva rude apropiate, nici oamenii de acolo nu m-au impresionat cu nimic. Mi-am petrecut o buna parte din primele 2 ore pe afara. Era cald si frumos, fara miros de fum si de sarmale.

M-am intersectat de cateva ori, in usa, cu o femeie frumoasa. I-am permis iesirea politicos fara ca ochii nostri sa se intalneasca. Revenind de la o astfel de iesire, imi amintesc cum urcam pe scari si m-a surprins privind-o. Ceva m-a atras acolo, ochii mari si buzele carnoase, erau completate de un corp armonios si bine dezvoltat. De sus o priveam insistent minute in sir. De multe ori ma privea si ea, zambind discret. Eram un copil pe langa ea si contextul acesta de cunostinte prezente, ma facea sa ma gandesc prea mult la sansele reale de a o aborda discret. Asa ca ramaneam privind-o, in timp ce mintea mea nascocea scenarii.

Intre timp i se dusese vestea si printre “copiii” satului. Toti vorbeau despre ea la masa. Ascultandu-i, ceva m-a facut sa ma hotarasc. Ma consideram totusi putin mai evoluat cand ii priveam pe ei. M-am ridicat pe la mijlocul unui vals, am coborat scarile privind-o, era intr-o conversatie cu prietena din dreapta ei. Mi-am scuzat indrazneala si am rugat-o sa accepte invitatia mea la dans. Zambetul ei a fost suficient. I-am intins palma mea in care si-a asezat palma ei. S-a ridicat si am facut cunostinta, apoi am mers spre zona de dans. In timpul dansului m-a calcat.

– Imi cer scuze, nu am mai dansat demult.

– Cred ca lipsa mea de experienta a provocat asta.

Raspunsul meu a deschis calea spre o comunicare mai ampla. (Mi-a marturisit ea, destul de recent). Am iesit afara, impreuna, de mai multe ori. Ne-am revazut in ziua urmatoare si atractia dintre noi s-a reconfirmat. A fost inexplicabil. Ni se intersecatu privirile si ne mutam intr-o bula unde nu ne stia nimeni si nu ne vedea nimeni. Lumea nu mai exista. Eram noi, in lumea noastra.

Viitorul, mutarea mea rapida in Bucuresti, ne-a oferit ocazia sa continuam pret de cateva luni aceasta poveste. La un moment dat ne-am oprit. Diferenta de varsta, dorinta ei pentru o familie si, desigur, imposibilitatea mea de a oferi asta, au facut ca cea mai buna decizie sa para despartirea. Am pastrat totusi legatura, insa evitam sa ne vedem. Peste ceva luni ne-am intersectat pe trotuarul Bd. Magheru. Ca si inainte, privirile noastre au scos scantei. Ne-am salutat si am continuat fiecare pe drumul sau. Mi-am amintit ce simteam langa ea. In 20 minute am primit un sms. Ne-am revazut, ne era dor de trairile noastre. Am inceput iar sa ne intalnim. Si iar, pret de cateva luni, pentru ca apoi sa luam aceeasi decizie rationala.

Am pastrat legatura peste ani. Ne vedem inca, fara sa mai fie nimic din ce a fost. Suntem prieteni buni. Ea e chirurg in Geneva, iar eu am drumul meu, inca prin Romania. Suntem asa de buni prieteni incat acum cativa ani am petrecut amandoi 10 zile in Budapesta, iar cele 9 nopti, sub asternuturile dintr-un pat matrimonial. Nu am atins-o. Ziua ne tineam de mana, vizitand orasul, atat.

A fost singura femeie de pana azi, langa care, in timpul experientelor noastre, toate celelalte femei mi s-au parut complet neatragatoare.

Nu cred ca am iubit-o, insa legatura dintre noi a fost extrem de puternica. O legatura spirituala care astazi mi se pare mai presus de iubire. Atat de puternica, incat in mintea mea mi-am creat un model de barbat compus din tot ce ea nu reusise sa gaseasca in ceilalti barbati.

Azi sunt inca departe de acel model, insa ii recunosc de fiecare data statutul de femeie care m-a facut sa-mi doresc sa fiu barbat, care a declansat in mine evolutia asta.

Ii multumesc.