Concurs: Amintiri din copilarie 8

SerbareaSerbarea

Fetele semanau de parca ar fi fost gemene, desi erau aproape doi ani intre ele. Cea mica avea obraji mai dolofani, dar amandoua aveau parul negru si ochii de aceeasi culoare. Mergeau impreuna la aceeasi gradinita, in clase diferite, dar acasa imparteau aceeasi camera, dormeau in acelasi pat si purtau aceleasi hainute. Nu se certau pe jucarii pentru ca nu se jucau la fel. Cea mare avea jocurile ei, organiza spectacole de teatru, concerte asurzitoare, intreceri spontane pe peticul de iarba din fata casei unde aduna copiii vecinilor in corturi improvizate din bete si carpe. Avea un fel de a fi independent si rebel, greu de stapanit sau de modelat. Pedepsele primite nu reuseau sa indrepte mare lucru, genunchii erau mereu cu julituri si zgarieturi capatate la fotbal sau la cataratul prin pomi, refuza sa imbrace rochite sau sa se poarte ca o domnisoara, era certata cu ordinea si venea mereu in contradictie cu cei care incercau sa ii impuna vreo limita. Cea mica avea universul ei, era mama si doctor pentru papusi, avea talent de mica gospodina si se invartea mereu prin bucatarie, ajutand cu placere si invatand normele organizarii unei case. Daca cineva incerca sa ridice tonul in preajma ei, incepea sa planga. Cuminte si timida, nu primise niciodata vreo pedeapsa, se supunea tuturor regulilor si le accepta cu placere. Cea mare mai facea cate o incursiune de vara pe la bunica care o crescuse pana la varsta gradinitei, cea mica nu se dadea dusa de langa parinti nici macar pentru o noapte, refuzand cu suspine si imbolnaviri neasteptate orice tentativa de despartire de casa.

Serbarea de la gradinita era evenimentul iernii, premiile si pachetele erau aduse de Mos Gerila, inlocuitorul de circumstanta al adevaratului mos Craciun, izgonit din calendar de catre stapanire . Dar, oricum, nici un copil nu avea habar de diferenta, pana la urma, indiferent de numele atribuit, mosul era tot mos, cu barba alba si cu un sac de daruri, iar Craciunul se sarbatorea peste tot cu brad,cozonac si colinde cantate prin casa. Dar, dupa serbare, traditia familiei se continua cu o incursiune la cea mai mare cofetarie din oras, unde cea care isi rostea poezia fara nici o greseala era premiata cu favoarea de a alege prajitura preferata pentru toti membrii familiei. Devenise un fel de ritual prin care fetele isi disputau intaietatea la laudele parintilor.

Sora mai mare avea reputatia de a fi cel mai destept copil din gradinita. Invata poeziile pe de rost uluitor de repede, prindea usor limbile straine, recita frumos si cu intonatie, serbarea de la gradinita cu scenetele si cantecele ei era o misiune usoara. Surpriza nu a fost foarte mare cand parintii au observat ca fetita cunostea nu doar partea ei, ci interpreta intreaga serbare cu toate scenele, rolurile si cantecele celorlalti copii, erijandu-se in mica vedeta.

Cea mica nu-si spusese niciodata poezia la serbari, nu intra in ritm la dansurile populare, sfiala ei nu putea fi convinsa de nimeni si cu nimic. Se rusina chiar daca trebuia sa-si spuna numele, fugea in camera ei cand veneau musafiri si nu era in largul ei decat in mijlocul familiei si a prietenilor foarte apropiati. Stia si ea poezii, dar refuza cu incapatanare sa declame vreun vers, spre disperarea tatalui, care tinea cu orice pret sa etaleze calitatile copiilor in fata oricui. Era foarte mandru de familia lui, plin de viata si proiecte marete pentru viitorul lor, dornic mereu sa se laude cu micile realizari ale unei familii fericite. Mama nu era foarte impresionata, pentru ea era mai importanta sanatatea pruncilor si efortul de a face fata indatoririlor multe si zilnice. Repetitiile se tineau in bucatarie, acolo unde mama gatea in oale mari pentru toata familia, pentru ca fetele aveau un si un frate mai mic si un bunic nevazator, care statea alaturi. Printre cartofii curatati, vase de spalat sau mormanul de rufe care trebuiau calcate, mama explica cate un cuvant, corecta cate o pronuntie, pana cand versurile ramaneau intiparite in memorie si puteau fi reproduse frumos, cu intonatie. Cea mica isi stia si ea poezia, dar toti aveau indoieli serioase ca o va recita in fata unui public. De data asta,insa, tatal ii spusese pe un ton foarte serios ca, daca il va face de rusine, tacand, va fi pedepsita fara drept de apel la intoarcerea acasa.

In dupa-amiaza serbarii parintii isi luau liber de la serviciu si se transformau in spectatori plini de emotie. Sala de mese a gradinitei se transforma in sala de spectacole, impodobita cu beteala, decoratiuni si ghirlande de hartie facute de copii in saptamanile din urma. Senzatia de sarbatoare si de festiv se simtea peste tot. Mamele isi etalau noile costume scoase de la croitor si parul proaspat facut permanent, tatii imbracau costum si cravata, iar bunicii isi pregateau batistele pentru lacrimile de multumire. Erau asezati cu totii pe scaunelele mici, folosite de copii in rutina zilnica, molipsiti de festivitate, de veselia apropiata a sarbatorilor de iarna si dornici sa vada progresele copiilor in spectacolul pregatit. Tovarasele educatoare primisera buchete de flori care ocupau o masuta intreaga. Fotograful angajat pentru eveniment isi aranja aparatul cautand un colt care sa ii permita un unghi bun pentru imortalizarea fiecarei scene si a micilor protagonisti.

Sora cea mare avea rolul iernii. Intr-o rochie alba, cu stelute, avea de spus o poezie de saisprezece strofe , in care se pomenea de fulgi de zapada, sanii cu zurgalai si caldura focului din camin. Sigura pe ea, cu miscari ample, invatate de dinainte, incepu sa recite, descriind bucuriile anotimpului pe care il reprezenta. Dar, pe la strofa a treia, uita un vers. Asa ceva nu se mai intamplase. Educatoarea o ajuta repede, repetand versul si copila trecu mai departe pierzandu-si din aplomb. Iar pe la sfarsitul poeziei se mai incurca o data. Se aseza la locul ei bosumflata si privind in jos. Aplauzele entuziaste ale parintilor nu o consolau. Gresise, si inca in rolul cel mai important al serbarii.

Momentele se succedau cu inerentele incurcaturi hazlii pe care le creaza un grup de copii pusi sa se dea in spectacol. Perechile care dansau la Alunel nu se mai recunosteau, se invarteau in sens opus liniei propuse, copiii se ciocneau intre ei cand trebuiau sa se alinieze, unii se bataiau pe scaune cu nerabdare, altii erau cu ochii dupa parinti sau il pandeau pe Mosul care nu mai aparea. Venise si randul surioarei mici. Se ridica si pasi emotionata in mijlocul semicercului format din colegii de gradinita. Privi in jur cu teama, obrajii ii devenira rosii si impurpurati. Trecusera deja cateva secunde, tovarasa o incuraja cu voce scazuta, dar fetitei ii venea sa fuga la locul ei sau sa se ascunda in spatele mamei. Atunci a intalnit privirea tatalui, aspra, severa si neinduplecata. Lacrimile s-au ivit din ochii negri si au inceput sa se prelinga pe obraji. Cu ochii atintiti in ochii tatalui a inceput sa isi spuna poezia. Accentuand fiecare cuvant si fiecare vers . Iar la sfarsit, a respirat adanc si a zambit printre lacrimi stergandu-si nasul cu maneca costumului national. Spusese poezia fara greseala. Tatal a fost cel dintai care a inceput sa aplaude furtunos, fericit si mandru. Fetita a facut o plecaciune si a mers spre scaunelul ei, linisita si fara emotii, pentru prima oara in viata ei. Iar in seara aceea, la cofetarie,tot pentru prima oara, sora cea mica a avut onoarea sa aleaga prajiturile pentru intreaga familie.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s