Concurs: Amintiri din copilarie 5

Glasul sangelui e o poveste.Glasul sangelui e o poveste.

Nu știai că lucrurile care te traumatizează în copilărie se uită cel mai greu?

Toată viața m-a urmărit imaginea pe care o vedeam prin ușa întredeschisă a camerei mele: tata, afumat, se răstea mai întâi la mama, cerându-i să-i zâmbească, așa cum le zâmbește clienților ei (era vânzătoare la un magazin), iar apoi o lovea, pentru că ea izbucnea în plâns și se chircea de fiecare dată într-un colț al bucătăriei și accepta fără să crâcnească ploaia de pumni care se năpustea asupra ei. Nu i-am iertat niciodată tatei felul în care s-a purtat cu mama, dar ceea ce m-a șocat cel mai tare a fost faptul că după ce el ne-a părăsit la un moment dat, mama a plâns luni în șir de dorul lui.

– Nu te înțeleg, mamă, cum poți să plângi după un om care te-a tratat mai rău decât pe un animal!

– N-ai cum să înțelegi, dragul meu. Taică-tău a fost primul și singurul bărbat din viața mea. L-am iubit și am acceptat și bune și rele din partea lui. Acum am rămas singură și viața în singurătate e mult mai grea.

Cuvintele ei mi-au sunat în urechi ani de zile și, cu cât dorul ei era mai mare, cu atât sporea ura mea față de el. De mic, visam să mă răzbun și nu am mai avut liniște din pricina asta. Așteptam cu sufletul la gură să mă fac mare și măcar o dată să-i arăt tatei ce a îndurat mama din cauza lui.

Am fost elev la o școala sportivă, am făcut fotbal, handbal, volei, chiar și box. Eram înzestrat, cum spunea profesorul meu, deși eu credeam că mai degrabă ura mă ajuta să fiu atât de puternic și de neînvins. La vârsta când alți băieți începuseră să iasă cu fete, singura mea preocupare erau concursurile sportive, de tot felul. Cu cât eram mai bun, cu atât îmi doream să fiu și mai bun. Nu de dragul celebrității, ci pentru ca mama să fie mândră de mine și să nu mai tânjească dupa tata. O iubeam ca pe ochii din cap și aș fi fost în stare să fac orice sacrificiu pentru ea, pentru că mi-o aminteam mereu făcându-mi frigănele sau clătite în zorii zilei, înainte de a pleca la lucru, numai că să-mi facă o plăcere.

În anii de după plecare tatei, am încercat în fel și chip să-i alin suferința, dar nu am reușit decât foarte târziu, când era deja prea obosită să mai sufere. I-am adus din plecările mele pe la concursuri tot felul de cadouri, se bucura de fiecare dată, dar umbra de tristețe din ochii ei a dispărut după ce m-a văzut că mi-am croit în sfârșit un drum bun în viață, intrasem la facultate. Inima i s-a umplut in sfârșit de dragoste și mândrie pentru mine.

Dragostea și grija față de mama m-au împiedicat multă vreme să mă aproprii de vreo fată. Mi-era teamă să nu fi moștenit firea afurisită a tatei, să nu repet greșelile făcute de el.

Când am împlinit 18 ani, și aveam motive de sărbătorit și de mulțumire, eu eram obsedat de același gând : să mă răzbun pe tata. Mi-era greu să-i spun “tată” și în gând. Am început să mă interesez pe unde aș putea da de el și am aflat că locuia într-un orașel, undeva la munte, și că avea o altă familie. Pare-se că devenise om la locul lui, adică nu mai bea și nu-și bătea nevasta.

Nu-mi plăcea s-o mint pe mama, dar nu am găsit altă soluție decât să-i spun că plec într-un cantonament și am plecat în căutarea lui. Am aflat ușor care este casa lui, în dimineața în care am ajuns acolo. Era o casă frumoasă, cu o grădină bine îngrijită, de om gospodar. Ciudat lucru! Tata, care nu era în stare nici hainele să și le rânduiască, darămite să se ocupe de grădină, avea o casă îngrijită și o grădină frumoasă! Și-o fi găsit în sfârșit “nașul”! mi-am spus. Și am avut dreptate.

Când m-am apropiat de gard, l-am recunoscut în grădină, aplecat peste niște straturi de roșii, cu o pălărie de paie pe cap. O voce de femeie se auzea din casă.

– Ai grijă cum plivești roșiile alea, că nu mai mănânci azi dacă văd că ți-ai bătut joc, auzi?

– Da, da, răspundea el, umil. Le plivesc, n-ai grijă.

Părea un bătrânel neajutorat, slab și încovoiat. M-am apropiat de gard și am întrebat unde aș putea găsi o cameră prin vecini să înnoptez. Nu a apucat să-mi raspundă, că nevastă-sa a și apărut din casă. O femeie cu buze subțiri și arțăgoasă.

-Da’ cine ești mata?

– Om bun, doamnă. As vrea sa înnoptez și eu undeva.

– Ai putea înnopta la noi, dacă plătești, firește. Avem camere destule. Nu-i așa, Grigore?

– Da, da, avem camere destule.

– S-a făcut. Îmi las lucrurile și mă duc în treburile mele. Sunteți siguri că nu deranjez?

– Nu, nu ne deranjezi, numai să plătesti, a repetat ea.

-Nu, nu ne deranjezi, a îngânat-o și el.

Trecuse cam 10 ani de când plecase din casa mamei, deci nu avea cum să mă recunoască, iar glasul sângelui cred că e doar o poveste. M-a privit de câteva ori când nevastă-sa era in casă, dar n-a avut nici o tresărire. Era limpede, deci, nu mă recunoscuse.

Am plecat în oraș, m-am fâțâit de colo colo și m-am întors spre seară. Femeia îmi pregătise una din camere, era curat, trebuie să recunosc. Mi-a oferit și ceva de mâncare. Când m-am așezat la masă, am avut o surpriză greu de imaginat. S-a așezat și ea alături de mine, iar de servit, ne-a servit el. Abia după ce am terminat noi de mâncat și ne-a întrebat dacă mai dorim ceva, s-a dus și el în bucătărie și a mâncat.

-Bărbatul e ca și un copil. Dacă nu știi să-l educi, se obrăznicește. A vrut nevastă tânără, n-are decât să pună osul la muncă. Era un trântor când l-am cunoscut. Stătea toată ziulica la cârciumă și acolo-și lăsa toți banii. L-am adunat de milă într-o zi de prin șanțuri și l-am adus acasă. Nimeni nu mai voia să-l primească și nici la cârciumă nu-l mai lăsau să intre, pentru că făcea scandal după ce se îmbăta și alunga clienții. L-am întrebat ce știe să facă și, după ce s-a trezit, mi-a răspuns râzând : “Mai nimic, nevastă-mea făcea totul. Și drept răsplată îi mai trăgeam și câteva scatoalce”. Deși sunt încă tânără, am îngropat deja doi bărbați, așa că mi-am zis că am eu ac de cojocul lui și l-am luat de bărbat. Acum face totul în casă și, dacă nu-și face treaba cum trebuie, nu mănâncă.

“Bravo ei, mi-am spus în sinea mea. Oare o regreta taică-meu toate porcăriile pe care i le-a făcut mamei?”

Era greu să aflu pentru că femeia nu pleca niciodată de acasă. Tot el mergea și la cumpărături, așa că mi-am zis că singura ocazie să stau de vorbă cu el ar fi să-l însoțesc în oraș.

Zis și făcut. Avea o mașină veche cu care mergea la cumpărături. Ne-am urcat în ea, iar pe drum am încercat să-l provoc la vorbă.

– De unde sunteți de loc?

– De la Vaslui.

– E departe de aici. Ați plecat din cauza serviciului?

– Aș!

-Poate nu vreți să-mi răspundeți. Scuzați-mă.

– Îți răspund, de ce nu? Am plecat de nebun. Aveam o familie și o nevastă care mă iubea cum nici mama nu m-a iubit. Mi-am bătut joc de ea și de bunătatea ei. I-am distrus viața. Am fost un nemernic. Să nu îți fie milă de mine. Încă nu sufăr destul pentru cât rău i-am făcut femeii care mi-a dăruit dragostea ei și un copil.

– Și nu mai știți nimic de ei?

– Nu, absolut nimic. N-am avut curajul să le mai calc pragul. Nici nu cred că ar mai vrea să mă mai vadă.

Mă uitam la el și toată ura din mine se topea parcă. Nu-mi mai inspira decât milă. Și câți ani pierdusem urându-l! Mă tot gândeam dacă să-i spun cine sunt sau nu.

Am plecat de acolo cu sufletul într-un fel ușurat. Știam că sunt răzbunat și că tata are exact soarta pe care o merita. Întâlnirea cu tata îmi arătase că fiecare doarme așa cum iși așterne sau probabil că există totuși un Dumnezeu.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s