Concurs: Amintiri din copilarie 3

Amintiri din copilarie 3Eram prin clasa a saptea sau a opta. In curtea scolii deja ma consideram mare, in comparative cu aia mici, din clasele I-IV, dar tot copil eram. Tocmai se terminase vacanta mare si eram in prima saptamana de scoala. Normal, revedere cu colegii, pozne, amintiri din vacanta…si scoala. Ca dupa oricare vacanta, diriginta ne intreaba „Copii, cum ati petrecut vacanta mare?”. Majoritatea raspundeau ca i-au ajutat pe parinti la munca, de parca fara ei, parintii dadeau in branci. Ca au fost in excursii, tabere, chiar si tari straine. Cand mi-a venit si mie randul, primele cuvinte ce mi-au iesit din gura au fost „M-am jucat.” Stop cadru, sunt scos in fata clasei, ca la expozitie si diriga vorbeste pentru toata clasa „Copii, traiti-va copilaria, puteti sa munciti cand o sa fiti mari. Tudor a spus intr-o propozitie tot ce inseamna vacanta pentru un copil. S-a jucat.” Iar eu stateam talamb in fata clasei, nu mai auzeam ce spunea profesoara si gandurile imi fugeau inapoi, spre minunatele aventuri traite in vacanta. Fiecare mai plina de voie buna, mister, adrenalina, inconjurat de liota de copii de pe ulita, cand ieseam din curte, dimineata, cu felia de paine cu gem in mana si mai intram seara, lihnit de foame, dar satul de cirese, mere, prune, fragi si alte fructe ce le gaseam pe coclauri.

    Ca sa va faceti o ideea despre universul copilariei mele, adica ulita bunicilor, o parte din soseaua principala si inca o ulita alaturata, un triunghi, daca vreti, in majoritatea timpului eram pe afara cam 30 de copii. Cam 20 eram pe ulita mea, dar din toata zona cred ca depaseam 50, cand ne strangeam seara la o fiarta de porumb si la cartofi copti pe jar. Satul avea in jur campie, mlastina, deal, padure, adica o multime de locuri de explorat pentru un pusti de 13-14 ani. Noi, adica cei de pe ulita mea, fiind mai aproape de padure, eram dezavantajati din alt motiv: ceilalti erau mai aproape de terenul de sport din sat si nu prea mai gaseam loc pentru fotbal sau baschet. Si de aici a inceput aventura.

In padure avea o poienita, numita Poiana cu Marul, pentru ca in mijlocul ei fusese un mar batran, pe vremea tineretii bunicilor. Acum creste doar iarba si ici-colo te mai impiedicai de cate un ciot de salcam sau te agatai in spinii unor tufe de maces. Acolo am hotarat sa ne facem teren de fotbal, tusat, cu porti zdravene, sa nu mai depindem de terenul din sat.

Zis si facut. Cam o zi intreaga a durat sa curatam terenul de toate cioturile, toti ghimpii, toate crengutele care ne-ar fi putut vatama talpile noastre delicate, ca da, nu faceam fasoane, jucam desculti, chiar si fetele. Iar in ziua urmatoare am facut tusa, cu var furat de fiecare de pe unde aveau ai lui si am ridicat portile, din 2 fagi de la margine, taiati cu un satar de tocat verdeata, ca topor nu aveam niciunul. Adica fiecare fag, cu diametrul de 10-15 cm, taiat cam intr-o ora. Am bagat lateralele in niste gropi sapate in prealabil, si transversala am batut-o in piroane.

Azi asa, maine la fel, peste o saptamana jucam fotbal in draci pana cand, stupoare, ne-au disparut portile. Suparare, blesteme, cum de-si permit unii sa ne fure portile pentru care am muncit atata, de parca, de ne-ar fi vazut padurarul cand taiam copacii nu ne-ar fi dat si noua cateva dupa ceafa si confisca lemnul.

Prin investigatii mai ceva ca ale lui Sherlock Holmes si tinandu-ne dupa urmele de pasi prin padure, am dibuit hotul. Adica hoata, ca era tanti Geta, vecina mea, care statea la doua case mai incolo. Ii vedeam chiar si lemnele in gradina, ca femeia nu se gandea ca dracii de copii or sa faca ceva. Ea pana la urma considerase ca le-a gasit in padure deja taiate.

Dupa cum se vede in imaginea de mai jos, infractoarea era inconjurata de mici posibili infractori. Ca pana la urma la asta s-a ajuns. Cu ajutorul a catorva bunici care au adaugat acatistele lor la blestemele noastre.

geta

Faza I

Bunica 1: Geto ! Geto, n-auzi fa ? Iesi pan’ la poarta.

Bunica 2: da’ ce-are Geta asta de nu mai aude ? Getooo !!

 

Dupa cateva minute, numita Geta, iese val-vartej, aranjandu-si basmaua:

 

Geta: da’ ce-aveti fa ? Va auzeam, da’ dadeam la pasari.

Bunica 1: auzisi, Geto, de ala a lu’ Gogoasa ?

Geta: ei, ce-a facut ?

Bunica 2: cica lua pe una din tiganie si a doua zi s-a trezit cu neamurile ei peste el in casa.

Geta, de uimire, isi pocneste palmele si isi da basmaua mai pe crestet. Probabil si de invidie, ca era

cunoscuta ca si barfitoarea ulitei si nu putea sa-si inchipuie cum a aflat altcineva asta, inaintea ei.

Geta: ai lasa-ma. Si el n-a zis nimic ?

Bunica 2: pai ce sa zica, soro, ca erau numai daia negri si incapeau doar cate unul pe usa. I-au

mancat tot ce avea in camara, i-au baut tot vinul din butoi, si avea vin bun, ca adusese struguri de la

Focsani.

Bunica 1: io auzisem ca a venit si Balan, militianu’…si in loc sa-i scoata p’aia afara, a ramas si el in

beci.

Geta:…

Bunica 1:…

Geta:…

Bunica 2:…

Si tranca-tranca cu barfele, care nici nu erau adevarate, dar aveam bunici inventive, statu Geta la poarta cam 30 de minute. Timp destul pentru faza a doua.

Faza II

Se prezinta trupa de soc: Puiu, vecinul Getei, care de altfel ne daduse de stire ca a vazut lemnele, Ionut, care avea gradina din spate in legatura cu a mea, eu si inca 4 baieti. Ne stransesem atatia mai mult ca sa le caram repede, ca erau totusi destul de grele. Iar sora lui Puiu statea la poarta sa dea semnalul daca intra Geta in curte. Cel mai mare avea 15 ani, cel mai mic 10.

Puiu pregatise terenul dinainte. Scosese 4 scanduri din gard, ca sa nu ne mai batem capul cu saritul peste, mai ales ca faceam zgomot si lua si mai mult timp, in caz de pericol. Am scos lemnele pe acolo, din gradina de la Puiu le-am trecut in gradina la Ionut, unde ne-a ajutat si bunica-su, iar de la Ionut la mine. Bunicul tinea multe lemne in gradina, aveam unde sa le pitesc. Si nici nu era pericol sa le foloseasca, pentru ca stia povestea furtului. De fapt, toti bunicii si parintii prietenilor mei cu care jucam fotbal stiau de asta. Iar majoritatea erau de acord cu ce facem si din cauza ca Geta nu era vazuta prea bine pe ulita. Cum s-ar zice, se bucurau de raul altuia.

A doua zi le-am dus inapoi in poiana si le-am montat. Iar dupa inca doua zile, le-am gasit taiate cu toporul. Asta fusese razbunarea Getei, plus ca in vacanta respectiva am avut trei copii cate o mana rupta si unul capul spart. Probabil de la acatiste.

Dar totusi, vacanta era in toi. In fiecare zi aveam multe lucruri de facut si multe locuri noi de bantuit.

Data viitoare o sa va povestesc cum se desfasura o fiarta de porumb.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s