Concurs: Amintiri din copilarie 13

Fata rebelaSa nu fiu niciodata ce e ea

De cand sunt mici copiii, in general, se ataseaza de mirosul mamei si al tatalui, iar atunci cand sunt nelinistiti si simt acel miros, atingeri, aud vocea lor, se linistesc. Amintiri de atunci nu am, dar am de cand am fost ceva mai maricica si niciuna nu implica apropierea de mama. Sunt eu, e ea de vina, nu stiu, dar am o vaga banuiala.

O poveste amuzanta pentru familia mea, aia pe care o spun la diverse mese, este cea cand, dupa lungi convingeri de a dormi cu ea, m-am dus langa bunicul meu si i-am spus “Mama (pentru ca bunicului ii spuneam asa), am adormit-o, fa-mi loc langa tine”. Lor li se pare amuzant, dar natura actiunii e una destul de dark, iar ce s-a cladit incetul cu incetul peste e….

Gesturile, victimizarile, logica ei nu mi-au placut niciodata. Nu stie sa reziste in situatii de criza si ma resping multe din metodele ei. De unde a pornit exact dorinta mea de a nu fi niciodata ceea ce este ea, nu mai stiu, cert este ca e nascuta undeva de mult si a fost alimentata continuu, atat incat oricat de bine ne-am intelege, oricat de prietene am fi, dorinta e inca vie.

Faptul ca nu spune, sau poate nu vede, realitatea asa cum este ea reprezinta unul din motivele care au intarit ideea de mai sus. Tin minte ca plecase pentru o perioada mai mare intr-o delegatie si, intoarsa acasa povestea cum faceam temele prin telefon, invinovatindu-l indirect pe tata, ca nu ar fi fost in stare sa aiba grija de mine. Acum…eu am lasat-o asa, dar adevarul este ca teme cu mama, la telefon sau pe viu, n-am mai facut din clasa 1 cand invatam sa scriu si a tipat ca nu fac literele corect, s-a enervate si cam aia a fost cu temele cu mama. Daca te gandesti ca ma deranja tipatul, nop, m-a deranjat ca a renuntat. Nu a fost suficient de puternica sa ma invete sa scriu asa frumos cum isi dorea ea. In fine, n-am avut nevoie de meditatii nici de la ea, nici de la nimeni altcineva si asta nu m-a impiedicat sa fiu olimpica sau sa iau BAC-ul cu 10 (si scriu si frumusel acum).

Am mai trait niste dileme din astea de…nu stiu…I le-as reprosa, dar cu ce finalitate? De exemplu, intr-o seara cand imi era aaaataaaat, dar atat de rau. Racisem, dureri de cap si temperatura. Nu aveam prin casa niciun fel de medicament. Am vazut ca se imbraca si am zis ca, yes, se duce la farmacie. Haha! S-a dus in oras cu prietena ei… Tanana! Acum, eu ce sa fac? Racita ma vazuse ca sunt. Ca nu aveam medicamente stia deja ca le cautasem impreuna. Mi s-a parut atat de penibil sa ii spun ceva incat…incat am last-o asa si, neavand bani ca sa ma ocup, mi-am sunat un prieten care m-a servit. M-am descurcat, dar instinctul ei matern unde naiba e?

Crizele de nervi dupa despartirea de tata erau destul de dese. Si cum adevarul se distorsioneaza la madame, restul familiei credea ca sunt eu in perioada adolescentina si ca ma rebelizez. Ii placea situatia, era vazuta ca sarmana care, singura, creste un copil dificil si ii citeam fericirea din ochii plini de lacrimi cand o compatimeau. Incercam sa explic. Abia tarziu, de vreo cativa ani, am si eu credibilitate…. too little, too late 🙂

Au fost imprejurari in care efectiv imi spuneam singura ca asa ceva nu pot sa fiu vreodata. Nu ca o sa fiu mai buna, ci ca ASA NU. In urma a diverse generate si degenerate din te miri ce-uri, ajunse pe taramuri fanteziste in care eram acuzata pe nedrept, in prima faza ma gandeam ca sunt eu nebuna, dar mi s-a confirmat mai tarziu ca nu, nu eu.

Am fost eu si psiholog in limita varstei, am incercat sa conving ca specialistul nu te papa, ci te ajuta sa treci peste, dar…neah, n-am avut succes. Poate ca fiecare mama are coborasurile ei, poate fiecare se satura sa fie mama si are momente, dar de la a mea, doar pe astea urate mi le amintesc si prezenta feminina si materna din copilaria mea lipseste cu desavarsire. Am auzit ca sunt fete cu daddy issues, o sa ma duc si eu sa ma caut de mommy issues :), dar pana acum, din nemultumirea, din dorinta de a nu fi niciodata ce e ea, imi place ce a iesit.

In rest, totul bun! Copilaria mea chiar a fost tare, uitam repede copil fiind si, daca mama n-avea un moment din acela, ne-am mai prefacut, ne-am mai si inteles pe bune si a crescut Anca mare.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s