Al zecelea text din concurs. T.o.D.

T.O.D.Am gust de sticlă în gură. Iar Litera asta H mă agresează. Îmi izbește retina violent. Culcă la pământ conuri și bastonașe precum o furtună solară violentă și cu nume de frumusețe exotică. Ca atunci când îți intră soarele-n ochi. Cu un buldozer. Cred că tocmai am avut o revelație: Beyoncé. Cum ar fi să fii prins într-o furtună pe care o cheamă Beyoncé. Cretinii ăia de americani dau nume de femei furtunilor. Să cadă copaci în jurul tău, să zboare Range Roveruri mari și grele cât un camion pe deasupra ta și tu să vezi doar sâni si coapse dezvelite provocator prin crăpăturile hainelor. Să ți se scoale numai la gândul că o cheamă Beyoncé. Tre’ să fii puțin tâmpit să ți se întâmple așa ceva. Sau obsedat sexual. N-are niciun sens.

Trei grame, da. Trei grame de craci? Absurd. Gândesc și nu-mi dau seama dacă gândesc. Poate că asta înseamnă aia cu „Dubito ergo ceva”. Cogito. Da, cogito. Ce tâmpită și aia de filosofie. S-a făcut profă fiindcă nu-l înțelegea pe Kant când era ea elevă în liceu. Motivație mai absurdă nu există. De fapt, cam toate motivațiile sunt absurde. Toate argumentările sunt invalide pentru că exclud diverse aspecte ale realității considerate redundante. Trei grame. Obsesia asta devine enervantă. De unde căcat e asta cu trei grame?

Norepi. De unde știu eu asta? Mi se scurge creierul. Mi s-a mai scurs vreodată creierul? Nu cred. Prin ochi și prin urechi. Pune-l la loc. Linie, am linie. Trei grame.

De când o fi început noaptea asta?

Cimitir. Ce cretin sună. N-am mai fost la cimitir de vreo trei ani. O mai fi tata acolo? M-am gândit ani de zile după ce l-au îngropat, cum căcat de am plecat noi acasă și pe el l-am lăsat acolo. Cred că la mama am auzit inepția asta. E, oricum, era cu ai lui. Au crescut bălării pe mormintele lor. Poate mă duc săptămâna viitoare, cine știe.
Citeam ceva. Ce citeam? Un ziar. Era un ziar. Uitat de cineva pe scaunul de autobus. Litere mari pe prima pagină. Dar parcă nu aveau niciun sens. Nu, parcă nu erau într-o limbă străină. Adică dacă ar fi fost chineză sau ceva mă prindeam, că nu-s chiar așa tâmpit. Parcă erau din altă dimensiune. Parcă erau dintr-un website făcut de un copil de generală. Roz-roșiatice și se legănau ca niște blocuri la cutremur. Se izbeau una de alta. Se chirceau sub propria lor greutate. Ce greutate are o literă. Vă rog, trei grame de litere. Acum urlă de groază încercând să iasă din pagină. S-a-ntâmplat ceva. Acum ard. Un fum gros, negru, cu miros de cauciuc. Or fi litere de cauciuc. E o tâmpenie. Nu pune nimeni litere de cauciuc în ziar. Nu le-ar cumpăra nimeni. Dar poate de-aia au dispărut ziarele. Dinoziarele. Ești tâmpit. Hai, gândește-te mai bine. Citeam. Apoi fum alb cu lumini de discotecă. Roșu, alb, roșu, albastru. Troleibuzele alea verzi, ungurești, erau mișto pe dinafară dar nu aveau scaune confortabile. Nu puteai să citești. Îți amortea fundul pe ele dacă mergeai până la Universitate. Uneori mă bucuram dacă nu aveam loc. Nu mai da cu mâna pe față. Parcă vorbesc singur. Cu vocea mea dar parcă nu-i vocea mea. Parcă nu sunt nici eu, de fapt. Ține-l de mână. Pe cine să tin de mână.

Acum sunt lung. De ce sunt așa de lung. Parcă sunt prea lung. Oare mai port tot 41 dacă sunt mai lung? Asta ar fi o problemă. Pentru că nu mi-au plăcut niciodată pantofii lui frate-meu. El poartă 46. Arată ca niște bărci. Îmi place să mă dau cu barca. Nu-mi plac pantofii lui. N-are gusturi faine la pantofi.
Parcă mi-e cald.

Fericire, îi ziceau. Îmi aduc aminte de ea ca prin vis. Vacanțele alea de vară de la bunici. Juliturile de la salcâm. Erau bune la gust florile alea de salcâm. Alb gălbui. Și fata aia din Brăila, Aida, Adela, da, Adela o chema. Pe prima fată pe care am sărutat-o o chema Adela. Era cea mai frumoasă fată din lume. Stătea în balansoar și mă privea cu ochii mari în timp ce eu făceam toate acrobațiile de care putea fi în stare un copil de unsprezece ani ca să ajung lângă ea. Cred că știa și ea că o să ne sărutăm. Doamne, am fost un erou. Mi s-au tăiat genunchii abia când am intrat pe poartă. M-am speriat c-o să afle unchiu-meu c-am sărutat-o. Ce copil handicapat eram. Cum să te bată cineva pentru că ai sărutat o fată?

360 de jouli. Cred că asta-i lungimea mea acum. Altfel nu-mi dau seama de unde vine numărul ăsta.
Se zgâlțâie patul cu mine. Cred că am frisoane sau ceva. Ar trebui să iau o aspirină. Irina-Aspirina. Așa o enervam pe o prietenă de-a mea. Era frumoasă. Era blondă. Nu se supăra pe mine. Blondele nu se supără. Se întrista doar. Era de treabă.
360. Am niște cercuri negre în ochi. Parcă ar fi ochelarii unui raton. Mă simt ca un raton.

Tiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii.

Gata mă, ăsta s-a dus. Păi protocolul zice că…Dă-l în pula mea de protocol, nu vezi că-i mort? Hai că mai sunt doi.
Time of death: 22:45. Scrie acolo.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s