Al unsprezecelea text din concurs. Semn de carte

PerseideO ploaie de stele deasupra-mi. Noapte a perseidelor. Ptolomeu și Aristotel credeau că, atunci când stelele cad, zeii își arată bunăvoința pământenilor. Scrie-ți dorința pe o stea ce alunecă din cer și ea îți va fi împlinită, murmură Dora pentru sine. Sorbi o gură de wiskey, își ridică privirea spre cer și cu degetele de la mâna dreaptă schiță traiectoria unui astru ce străbătea infinitul în căutarea unei dorințe.

– Totul se termină, lumile se succed, secundele se omoară una pe cealaltă, viețile noastre au termene de expirare, stelele ard, iar iubirile, ei bine…, iubirile se dizolvă in plictiseală ori în alte iubiri. Ne rămân dorințele, mereu vii, pulsând în ele tot ceea ce ne lipsește, dar numai dacă nu le lipim de bietele căzătoare cu soarta pecetluită deja, mai rosti ea, cu privirea pierdută într-un val ce se risipise pe malul mării.

Alexandru o privea cu ochii celui ce tocmai își încredințase ultima speranță unei stele ce avea să dispară cu ea. Pentru el, femeia ideală avea trăsăturile ce-o conturau pe Dora: chip prelung, aristocrat, cu pielea de-un alb înghețat și cu ochi – adânc de mare neștiută. Nimeni nu-i știa citi gândurile în ei. Mai liniștiți ca lacul muntelui, purtau în ei furtuni de întrebări văduve de răspuns. Părul părea mereu tăiat de ciob, dar asta pentru că Dora îl tundea singură, pentru a-i imprima puțină personalitate. Vocea ei îl trezi din contemplație:

– Când eram copil alergam după stele ca să fiu sigură că îmi vor auzi șoapta: ”steluță, steluță, vrei să fii drăguță și să-mi dai și mie…?”, și aici urmau dorințele. Un joc ca-n viață, note mari, cărți, niciodată păpuși. Viața era simplă . Gândurile nu-mi complicau joaca și nici nu-mi stârneau o avalanșă de sentimente.

(În acea noapte de august am numărat stelele ce-și jertfeau existența pe altarul dorințelor noastre. Opt. Atâtea lumini, care mă-ncăpeau de infinite ori, pentru o dorință. Mereu aceeași. Una singură: “ia-mi durerea din suflet, lasă-mi frumosul amintirilor”. Și cum s-au derulat ele, dragile, cu tot ce am iubit, cu tot frumosul vostru, cu fiecare gest ce mi-a rămas rând scris în cartea vieții.)

– “La drum de seară, un bărbat de…”, așa-mi ghicise prietena mea, pe la 15 ani, într-o joacă de copile ce-și descopereau, încet, primele trăiri.

( Cam așa ați venit și voi, la drum de seară, cu plocon de iubire, să-mi fie și să-mi creasca-n suflet, frământată și proaspătă ca pâinea, împletind o poveste. Așa și tu, Augustine. În târziul de septembrie, la ceasul lunii pline, m-ai hrănit cu povești și cu pui fript in focul de pe plaja ce-mi leagănă toate gândurile. Nu te mai dădeai dus, mi-ai fi vorbit de oameni, de cărți și de muzică toată noaptea. Te-au luat ai tăi pe sus, dar te-ai întors în fugă să-mi furi un sărut. Era, ce-i drept, un clișeu, dar pentru că-l trăiam eu, avea ceva aparte. Străini într-o noapte, cunoscuți mai apoi, prinși în năvodul destinului, eviscerați și de cele mai intime secrete, fugăriți de umbrele trecutului și căzuți din raiul construit în iadul îndoielii. S-a stins totul deodată cu lumina stelelor ce-mi împlineau dorința.” )

– Și? Asta ce înseamnă ? Că eu sunt un fel de răspuns al vieții, după ani și ani? Alex devenise puțin agitat. Ori, dimpotrivă, sunt un fel de pedeapsă divină pentru toate greșelile tale?

– Mereu te grăbești, dragule. O iei înaintea timpului, crezând că-l vei trăi altfel. Îmi amintești de naratorul lui Proust, de căutările sale, de goana lui după înțelesuri, o căutare a timpului, a esteticii, a socialului. Căutare în căutare, labirint al sufletului și radiografie deopotrivă. La fel și tu: mă cauți în orice cuvânt, în orice gând și mereu înaintea secundelor mele.

( Mai înapoia timpului mă căuta Bogdan. M-am rătăcit mereu în privirea lui, privire – noapte fără sfârșit, leagăn tăcut al durerii veacurilor. Omul cuvintelor puține, desprinse din limbajul trecut și parcă rupte din venele pământului, mă hipnotiza cu fiecare propoziție rostită. Aveam mereu senzația unei reîncarnări. Și s-a întâmplat să nu ne mai regăsim. Pur și simplu. )

Uneori, în jocul vieții, apar oamenii – răspuns, cu rezolvări pentru întrebările noastre. În cazul meu, ceea ce mi-a ghicit prietena mea în copilărie, mi-a fost un fel de hartă. Drumurile din seară mi-au fost întâlniri cu soarta. Sau, poate că mintea mea a înregistrat acel mesaj și i-a dat formă, l-a însuflețit. A devenit adevăr. Suntem ceea ce gândim, nu?

– Dora, nu crezi că timpul nu ne iartă trecerile prin el, că ne-am putea trezi într-o ultimă secundă fără să fi apucat să trăim ceea ce contează cu adevărat și că vom trăi acea secundă în cel mai deplin regret? Îmi spui că mă aflu inaintea ta și tot ce aș vrea să fac este să dau timpul înapoi și să-mi potrivesc orele cu ale tale. Dar, tu-ți numeri minutele în gânduri mute pentru mine.
– Ne iartă, Alexandre, dar lasă semne. În omul-carte, timpul va lăsa mereu semne. Ca să ne putem citi și reciti. Regretul de care vorbești, să ne ferească viața de el, apare doar atunci când sufletul ți-e greu, greu de frustrări și decizii luate în afara simțirii, cu mințile sufocate de durere sau de răutate. Sufletului îi încape doar iubirea, celelalte-s amăgiri ale minții. Când îi negi inimii iubirea, mintea preia controlul și-ți arată calea spre o realitate fabricată.

(Ca tine, dragul meu Radu. Îți văd durerea și ți-o citesc de fiecare dată. Doare din ce în ce mai tare, dar cu cât îi crește intensitatea cu atât ridici mai multe realități de carton. Adevărul l-am rostit eu pentru amândoi. Mi-am eliberat toate celulele din închisoarea uzanțelor de orice fel, dar tu-ți construisei una nouă. Zbaterile tale îți aparțin. Și tare mi-e că secunda regretului, de care vorbește Alexandru, îți va fi ultimă respirație. )

De-am înţelege să nu ne mai frângem dorurile, să nu le mai sufocăm cu ceea ce lumea ştie că ne trebuie, să le lăsăm vii şi îndrăzneţe, ar zbura fericirile ca pescăruşii. Dar, e greu să nu te supui ordinii lumii şi să-ţi înfrunţi fricile. Nu crezi?
– Ce-ţi sunt eu, Dora? Când mă priveşti, ce vezi?
– Îmi ești zâmbet. Existența mea a fost întregită în zâmbetul tău.

( Tot o seară mi te-a adus. Nu te văzusem, dar te-am simțit în fiecare celulă. Era sărbătoare în interiorul meu. Nu am trăit poveste mai frumoasă ca aceasta. Ne-am recunoscut unul pe celălalt în zgomot, mulțime, întuneric. Ne-am știut fără de tăgadă, poate după urmele lăsate unul în celălalt prin alte vieți. Ne-am iubit. Ne-am uitat lumii pentru o vreme. Lumi noi se făceau și se desfăceau în sufletele noastre și joaca noastră ne părea unică și era oricum greu de înțeles altora. În ochii tăi vedeam creația întreagă și-mi binecuvântam nașterile-n universul ăsta care ne aducea mereu în brațele fericirii complete. Nu-i leagăn în lume care să știe a-mi povesti mai dulce somnul în abandon. Zâmbetul tău îmi croșeta, mai repede decât își curge timpul picosecundele în cuptorul minutelor, povești despre o lume care să ne cuprindă, cuminte, fericirea.)
Îmi ești și gând. Amintire. Trecut. Semn de carte în romanul care mă povestește și care m-a învățat că iubirile sunt amprentă vie, cuvânt – martor al fiecărei existențe. Îți simt mirarea. Am să te las acum să te întorci în lumea amintirilor. Ne-om reîntâlni într-o noapte cu perseide. Mă duc să mângâi marea.
Rămas în urma ei, Alexandru privi cartea Dorei și citi rândurile ce-i ardeau privirea de ani și ani de zile. Sunt doar un semn de carte, mai apucă să șoptească în timp ce vântul îi așeza deasupră-i paginile cărții cu coperți roase de timp și de uzură. Pentru încă un an, fotografia-semn de carte avea să rătăcească printre cuvintele pe care Dora le șoptea, ca pe o incantație, pe malul mării ei:

“Să-mi pară rău? Să-mi pară rău că-n viaţa asta, făcută-n mare parte din rutină, mi-a fost dat să trăiesc ceva adevărat şi-atât de frumos? Dacă mâine aş lua viaţa de la capăt şi cineva m-ar pune să aleg, înfăţişându-mi de la început şi suferinţa cu care-aş plăti bucuria, eu tot te-aş alege!” Ileana Vulpescu – Arta conversației

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s