Jedi în cartierul meu select

Jedi in cartierul meu select(textul îi aparține lui Unchiu Altanar)

Facerea lumii a fost hotărâtă prin Cuvânt, că la început el a fost. Dar, ca să fie pus în evidență, mai trebuia ceva: așa a apărut Tăcerea. Ramificat spectaculos, cuvântul a tot reapărut, ba în tandem prietenos cu tăcerea, ba la o trântă dreaptă, la rupere, ca o descărcare electrică din atmosferă. De multe ori, fulgerul a ajuns să se descarce exploziv în pământ, într-o casă, pom, sau chiar în capul unui om. Alteori s-a risipit în aer. A stralucit o fracțiune de timp apoi s-a stins.
Dintre toate acestea, doar omul a ajuns să-i cunoască puterea și s-o folosească în interesul personal. Așa a evoluat. Prin cuvânt. Cu el a decriptat gesturi și semnificații. Și-a creat propriul Univers și s-a cățărat în vârf, hotărât să fie stăpân. Dar, omul, așa cum a evoluat prin cuvânt, tot prin el va dispărea, reflecta introspectiv un unchiaș, membru al unui club select, OAE (One Academy Ear). Se ciucise lângă un foc de tabără și scuipa în jar din când în când. Un tăciune mai izolat primi un scuipat mai consistent, sfârâi înciudat, apoi își transferă termodinamic sufletul în răceala nopții.

Moșulețul se aciuise lângă un grup de literați (citităreți, cum le zicea), ca să se dezvolte vertical, pe coloana infinitului cognitiv. Tare prost se simțea de la o vreme, de la primele semne de ramolire. Fusese adus de o prietenă dragă pe o insulă școală-altfel, o oază de relaxare, un refugiu pentru suflete zburdalnice care căutau să se regăsească, să se reinventeze, să se upgradeze sau să ajute naufragiații de pe continent, naufragiați care, din instinct, se urcau pe o plută și se lăsau împinși de soartă. Însă, după un timp, ceva straniu se întâmplă. Grupul de citezători tindea să se laude cu bocceluța din dotare și-și împărțea mărgeluțe colorate. Fetele aveau mai multe. Bărbații n-aveau și, pentru că n-aveau, căutau cu călcătura țanțoșă perle printre maldărele de scoici aduse la mal. Să aibă și ei. Nu-și vorbeau. Se limitau la privitul cu coada ochiului ca să-și măsoare instinctiv, într-o competiție surdă, organul copulativ de mascul alfa.

Pe continent, majoritatea supraviețuia cum putea, uita să trăiască în armonie iar cuvântul părea lovitură de bardă ce abuza Liniștea, copila Tăcerii. Acolo, puterea Cuvântului era prost folosită. Ici-acolo, câte un prețios sclipea năclăit de noroi, printre cioburi de cuvinte sparte în încăierări. Dacă avea noroc, era salvat de Culegători și adus pe insulă.

Noaptea friguroasă nu ierta pe cei fără blană și pe cei cu pielea subțirică. Cetele de cititornici tremurau în culcușuri făcute din mușchi și licheni, departe de focul pe care-l considerau primitiv, speriați de forța lui de atracție. Urau tot ce le aducea aminte de primitivism, de grotele continentului. Unchiașul mormăia în barbă și filosofa simplu, uimit de dilemele existențiale ale celor din jur. Tragedii. Asistase recent la un linșaj. Un nefericit fusese urcat cu forța și trimis în larg pe un buștean în formă de falus nicaraguan. Ce dezamăgire! Cum, mă, comenta sictirit și blazat unchiul în direcția unei flacări violete ce dansa flamenco, adică ai toată Puterea Cuvântului, și tu tot la toporișcă apelezi? Aici ești majoritar, în acest loc Cuvântul Tău este o armă eficientă în a modela plastilina mentală de om. În a mobila spațiul acela sărac dintre urechi. Dă și tu un scaun, o noptieră, ceva. Fii un doctor filotin, nu pacient.

Nemulțumit că nu avea un feedback prea liniștitor, Unchiul se întoarse cu curul spre foc și, cu o mișcare calculată de maestru yoghin, își ridică o bucă și eliberă o bășină a la extralong. Focul se stinse nedumerit ca apoi să izbucnească amenințător, în culori albăstrii. Liniștit de atâtea angoase nu mai avea chef de introspecții. Părea că filosofia lui e redusă la confortul minimal. Are ce mânca? Are. Are ce bea? Are. Are 1 prieten? Are unul, maximum 2. Dar buni.

Câteva fete se împungeau cu degetul în coaste și chicoteau, să creadă lumea că-s fericite. Să le admire lumea în tăcere. În jurul insulei, printre tufișuri, suflete timide scormoneau după hrană spirituală în haldele de comentarii. Știau cât de alunecoși sunt unii cititelnici. Au citit degeaba ce-au citit. Ha! Nu reușesc să integreze virtual un om a cărui mentalitate e ușor de influențat și modelat. Bine că dincolo de monitor reușesc…

Toropit de căldura focului, unchiul picotea. Într-un târziu, învins de oboseală, bătrânul adormi cu brațele încrucișate și cu pălăria-n poală, ca pentru laicuri…

Un gând despre „Jedi în cartierul meu select

  1. Frumos scris,
    da’ parca tot Eu mi-s! 🙂
    Inca un Eu!
    Unchule drag, nu te cunosc si nici nu ma cunosti.
    Vazandu-te mai din text sau din comment-urile noastre,
    istorie, esti un om frumos si un univers vast.

    PS: Gura anonimului, adevar graieste!

    PS²: Citare din (memoriam) Biblie/NT/Ioan:
    „La inceput a fost Cuvantul,
    Si cuvantul era cu Dimnezeu,
    Si cuvantul era Dumnezeu.”

    Legenda:
    Eu = Persoana mea ca sursa de inspiratie 😉
    PS =Post Scriptum anormal de normal;
    PS² = {Post Scriptum cu valoare µ, si quantificat in inteligenta; rar intalnit la mine FArCas }= 10+

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s