O zi ca oricare alta – Diana Sasarman

Let-s-rollCând se trezi în dimineața senină de duminică, Cerasela știu precis că aceea era ziua în care viața i se va schimba defitiniv. Era momentul ca destinul glorios care îi fusese rezervat încă de dinainte de a se naște să se facă simțit și în fața celorlalți, doar ea cunoștea de multă vreme că e acolo… pe undeva. Ce anume era n-ar putea să vă spună nici chiar Cerasela, dar era ceva Mare.

Cu această speranță înfiripată în sufletul ei de femeie trecută bine de 40 de ani, încă singură și deloc nemulțumită de situație, o porni la pas ușor (dar ferm) spre biserica din urbe (cea mai mare și mai lată, doar acolo merg uaminii dă importanță), unde, de altfel, avea locul ei pregătit în prealabil și bineplăcut în ochii enoria… în ochii Domnului.

Continuă lectura

Anunțuri

Amor bovin – Alexandru Iancu

amor-bovinDe la Nistru pân’ la Tisa,
Tot românul plânsu-mi-sa.
De la Tisa pân’ la Nistru,
Numai Gheorghe adventistu.
Vaca lui este fecioară,
Suplă ca o trestioară,
Cum e porcul după troacă,
Aşa-i Gheorghe după vacă.
Să rămână-aşa, virgină,
Taurii să nu-i aţină
Calea, în porumb sau pe islaz
C-altfel dai de greu necaz.
Stea în frunte, albă-n piept,
Are mersul chiar cochet,
Tăurimea când o vede,
După ea că se repede.

Continuă lectura

Text 14 – Gavroche Rebelle

Ultimul versNae Zumzescu: scriitor,70 de ani
Bebuska:prietenul lui Nae Zumzescu,69 de ani
Paţakina: soţia lui Nae Zumzescu,50 de ani.

SCENA 1
O cameră cu un pat,un birou si o bibliotecă.În mijlocul camerei se află o oglindă învelită cu un un cearşaf alb.
Nae Zumzescu,îmbrăcat în pijamale.Pe cap poartă un fes de noapte.Podeaua scîrţîie.Paşii lui Nae Zumzescu sunt apăsători.
Merge încet,ca şi cum i-ar fi teamă să nu trezească pe cineva.
Paşii lui Nae Zumzescu se îndreaptă spre oglindă.
NAE ZUMZESCU:
-Ce bine că am pus cearşaful ăsta aici!Măcar…acum nu trebuie să mă văd în fiecare secundă.
(Tăcere…).Am îmbătrînit!

Continuă lectura

Hingherii creantelor inchipuite – Daniela Ionita

La telefonVineri seara pe la orele 20. Inceput de sfarsit de saptamana, asta ca sa nu ma mai acuze puritanii ca abuzez de romengleza. Plus ca nu exista vineri lasata de Dumnezeu pe febeu sa nu fie plina de poze copiate, sharuite (ptiu drace, am comis-o), cu buchete de flori, tarmuri de mare, apusuri si rasarituri, brazi albiti de zapada si cabane de lemn luminate feeric cu fumul iesind artistic din cos dimpreuna cu mesaje din care nu lipsesc cuvintele : minunat(i), weekend, prieteni, insorit, inzapezit, luminos, in pace, cu dorinte indeplinite etc. Weekend deci pe seara. Sa ma relaxez zic cu o sedinta de masaj.

Eu proaspat dusata si goala, intinsa in toata splendoarea, dar nu in iarba. Mary maseuza are o mare calitate: nu vorbeste prea mult. Te lasa in plata Domnului cu gandurile pe care vrei sa le cobori din cap in abdomen si vrei sa le amesteci circular, cat mai repede, mai jos putin de buric si  in culorile curcubeului. Miroase a ulei de nuca de cocos, blank in mintea mea, mainile maseuzei imi mangaie incet, ritmic,  picioarele. Suna telefonul. Mobil. Nu ma intrebati de ce nu l-am dat pe silent, eu trebuie sa raspund.
Continuă lectura

Text 12 – Lorin Coryllus

Electrician18 ani. Serios? Chiar vorbim despre asta?
Ok, fugisem de acasă, recunosc. Cred că a fost cea mai mișto vară din viața mea. Evăr-evăr,  i mean.
Fugisem pentru că mi-era frică să dau examen de permis. Nu c-aș fi avut motive. Am condus kart de la șase ani, am fost și la un pas să-iau licența de pilot pe la paișpe. Dar m-am panicat când a trebuit să-mi iau permisul pe bune. Adică nu e ca și cum n-aș mai fi condus până atunci pe drumurile publice. Dar asta n-o știți de la mine, da?

Tren, șase dimineața, direcția Făurei. Aveam o mătușă pe acolo, o soră de-a mamei. Am trecut pe la ea să-i zic că merg la mare și n-am niciun ban. Femeie miloasă. Mi-o pus o strachină de mâncare și mi-o dat și vreo sută de lei, cum ar veni în banii de acum. Bineînțeles că după ce-am plecat a sunat-o și pe mama să-i spună pe unde-i umblă creanga juniorul. Era în 1993. Tocmai împlinisem 18 ani.
Continuă lectura

Turcul plateste! – Remainick Felix

SkiAveam 18 ani aproape împliniți, era vacanță, era iarnă și eu eram cotropit de otomani. În buna relație româno-turcă, stabilită de secole, în care noi le vindem rulmenți iar ei ne înapoiază bucată cu bucată aurul ăla luat lui Ștefan cel Mare, la mine locuia un turculeț ceva mai mic pentru aproape o luna, asta pentru că și eu cucerisem Stambulul ăla, fără să știu și fără să-mi propun, tot pentru atâtea zile. Numele turculețului era Zulfikar, un nume mai mult de sabie decât de turc, dar nu știți voi și nici nu vă explic.

Deci îl tratam omenește pe Zulkar ăsta, cu pâine și sare, iar el mă trata cu pizza, cu bere, cu profiterol și alte chestii pe care le plătea cu generozitate, taică-su fiind mare propietar de tarabe prin Bazarul ăla al lor fiindcă, nu-i așa?, așa cum i-am explicat de multe ori, turcul platește!

Continuă lectura

Doi intr-o barca (fara caine) – Razvan M. Jakab

DaewooCieloAcu fo douăj’dă ani pă la începutu’ verii.

Cald și bine toată săptămîna și pentru că în weekend se anunțase o vreme la fel dă bună, io și Fane am hotărît că ie propice pentru pescuit și că ’’acu’ ie momentul” (în sîmbăta aia și pînă duminică pă la prînz a plouat în averse și a fost o furtună monstruoasă).

Ca toți pescarii care să respectă, joi seară ne-am pus pă băut și făcut planuri și am ținut-o așa pînă vineri la patru dimineață.

Mahmuri și excesiv dă tembeli, vineri pă la prînz am plecat la inevitabilele cumpărături dă milioane (dă lei) necesare pentru marea aventură pă balta Lucianca dă unde în mod sigur ne întorceam cu trei carași cît palma și un ciortan dă juma dă kil( dacă aveam noroc).

Continuă lectura